„În continuarea seriei de conferințe „Arta pe înțelesul tuturor”, Secția de Artă a Muzeului Municipiului București vă invită să îl (re)descoperiți pe un mare maestru al picturii românești.
Pionier în introducerea majorităţii genurilor în plastica românească, Theodor Aman este cel care familiarizează publicul autohton şi cu natura statică, gen pe care artistul îl abordează constant în parcursul său artistic, evidenţiindu-se în principal prin compoziţiile cu flori şi fructe.
Tributar la început unui stil descriptiv, artistul evoluează permanent, exersând diferite modalităţi de expresie, de la naturalismul exacerbat de factură caravaggistă la abordările de tip baroc ale flamanzilor şi olandezilor, în care virtuozitatea execuţiei nu se mai limitează la decorativismul pur, ci este asociată cu introducerea unor detalii, de multe ori surprinzătoare, care au rolul de a construi un fir epic, o poveste prin care autorul urmăreşte să intre în dialog cu receptorul, să-i pună o problemă, să-i transmită un mesaj. Vom descoperi în multe dintre naturile statice de maturitate ale lui Aman trimiteri subtile către tema vanitas, către conştientizarea naturii noastre fragile şi trecătoare, către efemeritatea existenţei.
Obiectele fidel reproduse nu sunt doar decorative, ci au o puternică încărcătură simbolică şi, după modelul baroc, ele sunt cele care construiesc şi dezvăluie povestea pe care vrea s-o transmită artistul. Trăiesc impetuos la întâlnirea cu lumina, generând jocuri cromatice spectaculoase şi devoalând faţete enigmatice ale realităţii, greu perceptibile pentru ochiul nostru.
"Naturile statice ale lui Aman se impun prin precizia execuţiei"
Dincolo de evoluţia conceptuală, care marchează diversele etape, naturile statice ale lui Aman se impun prin precizia execuţiei, prin fineţea şi minuţiozitatea percepţiei vizuale, prin sensibilitatea cu care armonizează valorile cromatice şi luminoase, reinterpretând şi reconstruind lumea înconjurătoare din secvenţe transpuse cu delicateţe, graţie şi eleganţă.
Surpriza acestui eveniment este că Secția de Artă vă va prezenta si o lucrare a maestrului, găzduită în prezent de depozitul Pinacotecii București, dorind astfel, ca în fiecare lună să aducă în fața publicului larg câte o operă din depozitele Muzeului Municipiului București.
Conferința va fi deschisă de doamna Elena Olariu, Director Adjunct Artă - Muzeul Municipiului București. Bilet intrare costă10 lei”, arată un comunicat MMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro