Congres PNL, strategia taberei Orban. Diferenţa dintre ce se vede/aude la televizor şi ce e în sală
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Jurnalistul Val Vâlcu a urmărit din sală lucrările Congresului PNL şi a spus care este diferenţa între ce se întâmplă acolo şi ce se vede/aude la televizor. 

"Tabăra lui Ludovic Orban s-a folosit de elemente de coregrafie la congresul PNL. S-au ridicat de pe scaune şi au aglomerat scările de la intrarea în sala ROMEXPO, acolo unde erau montate camerele televiziunilor, tocmai pentru ca la TV să se audă mai tare scandările, lozincile acestora. Astfel, chiar dacă ei au fost în număr mai mic decât susţinătorii lui Florin Cîţu, la televizor s-a auzit invers; impresia, după ce urmăreşti pe posturile TV congresul, este aceea că susţinătorii lui Orban sunt mai mulţi însă nu este aşa, ei sunt doar mai vocali şi sunt aşezaţi strategic pentru ca scandările lor să se audă mai tare la televizor", a explicat Val Vâlcu.

"Atunci când s-au ridicat pancarte cu Florin Cîţu şi s-a strigat 'Florin, Florin!', oamenii se aflau în centrul sălii, dominau numeric, doar că nu erau atât de vocali şi nu erau plasaţi lângă camerele de televiziune. Tocmai de aceea sunt, acum, voci care spun că s-ar putea produce o surpriză iar Ludovic Orban să câştige deşi majoritatea îl dădeau drept învingător pe Florin Cîţu.

Însă această mobilizare şi presiune de meci este făcută pentru a-i împinge pe nehotărâţi să spună 'dom'le, sala e cu Orban, să mergem cu câştigătorul', dar votul este organizat, nu cred că sunt foarte mulţi cei care au venit la congres nehotărâţi, nu se stă la inspiraţia de moment. Mecanismul de delegare din fiecare judeţ este făcut de aşa natură încât să selecteze bine oamenii pentru ca aceştia să voteze aşa cum s-a hotărât la nivelul conducerii organizaţiilor; e un mecanism care verifică participanţii.

În plus, a fost o campanie care durează de opt-nouă luni, deci nu cred că mai rămân mulţi care să se decidă cu cine votează după inspiraţia de moment", a subliniat Val Vâlcu. 

Promisiunea lui Cîțu: Mă voi bate pentru PNL așa cum nu au știut sau nu au putut alții

Florin Cîțu le-a cerut delegaților de la congresul PNL să îl voteze, pentru că își face bine treaba. El a spus că a început spălând vase în SUA și a ajuns în conducerea unor bănci naționale.. „Mă voi bate pentru PNL așa cum nu au știut, nu au vrut sau nu au putut alții să o facă”, spune Cîțu.

„Eu sunt un om de echipă și vreau să lucrez cu voi toți, să construim, să facem PNL cel mai mare partid din România. Astăzi nu mă votați pe mine, ci votați un nou mod de a face politică. Votați o echipă. Vă aștept cu toții în echipa mea. Vă garantez că atâta timp cât voi fi președinte deciziile le vom lua împreună. Sunt un liberal convins și mă voi bate pentru PNL așa cum nu au știut, nu au vrut sau nu au putut alții să o facă”, a spus Florin Cîțu

Orban: Niciodată nu a existat un premier cu o cotă de neîncredere atât de mare

„Fraților, ce facem cu guvernarea?” – s-a adresat Ludovic Orban colegilor săi, la Congresul PNL. El spune că niciodată nu a existat o cotă de neîncredere atât de mare pentru un premier sau un Guvern, așa cum este Guvernul Cîțu. Orban promite să are soluții la criza politică.

„Fraților, ce facem cu guvernarea? Realitatea este în momentul de față că suntem într-o ecuație aproape imposibilă. Atâta timp cât niște parteneri care au fost cu noi în coaliție s-au retras din coaliție și au spus că au o singură condiție pentru a reveni în coaliție stau și mă întreb cum vom îndeplini această condiție”, a spus Ludovic Orban.

El spune că PNL va apăra Guvernul în Parlament la moțiunea de cenzură, dar se întreabă cu cine va face PNL majoritate parlamentară, dacă USR PLUS a condiționat revenirea la guvernare de plecarea lui Florin Cîțu.
Orban denunță „aranjamente pe sub masă” cu PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel