Congres PNL, rezultate. Unde a greşit Orban. Vâlcu: Echipa câştigătoare a învins echipa de zgomote
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Cîțu și Orban / Foto PNL, arhivă
Cîțu și Orban / Foto PNL, arhivă
Jurnalistul Val Vâlcu a explicat de ce strategia lui Ludovic Orban s-a întors împotriva sa la Congresul PNL. 

Premierul Florin Cîţu a câştigat şefia PNL cu 2878 de voturi, având aproape 1000 de voturi în plus faţă de Ludovic Orban. 

"Eu am spus de mult că aşa va fi rezultatul. Nu se poate întoarce rezultatul electrizând sala, deşi Ludovic Orban pe asta a mizat. Oamenii ăia au nişte funcţii, totuşi, nu pot fi întorşi toţi să voteze altfel decât şeful de filială. Asta pentru că filiala imparte funcţiile, şeful de filială le negociază. Dacă dai peste cap rezultatul, cum faci? Îl dai jos şi pe şeful de filială? Nu poţi spune, după ce s-a stabilit cum va vota fiecare, că la vot te-a întors Orban. Acolo sunt 100 de delegaţi de la o filială, să zicem. Ce se întâmplă după ce cineva votează altfel decât a fost mandatul? E ales el şef de filială? Dar dacă va fi ales şef de filială cineva care poate nu are aceeaşi gândire ca cel care a votat diferit? 

"S-a întors strategia împotriva sa"

Practic, Orban trebuia să aibă o discuţie cu fiecare delegat din alea 30 de filiale care nu îl susţineau pe el. Oamenii care au venit la vot au venit cu nişte calcule, şeful de filială a jucat într-un anumit fel. Vine la Bucureşti o delegaţie de 100 de oameni. Să zicem că ăia 100 de oameni, entuziasmaţi de discursul lui Ludovic Orban, fac o revoluţie. Şi îl lasă în offside pe şeful de organizaţie. Să zicem că adjunctul se bucură, poate se gândeşte că el se va putea înţelege cu Orban. Dar restul de 99 de oameni ce certitudine au avut? Au avut timp să facă vreun aranjament? Nu au avut. Chiar dacă Orban a fost prin ţară. Nu e timp să se reconfigureze reţeaua când lucrurile sunt stabilite din timp. Evident că nu vor fi toţi 100 la sută într-o direcţie dintre cei care merg la vot, mai sunt şi electroni liberi. Dar majoritatea o să voteze pentru a conserva structura de putere din care şi ei fac parte, nu o să arunce totul în aer şi să vadă apoi ce iese. 

Această manevră a lui Orban de a întinde Congresul până în septembrie, în ideea că mai greşeşte Cîţu sau mai face ceva negativ, s-a întors împotriva lui Orban. Era greu să întoarcă jocul în al 13-lea ceas. Echipa câştigătoare a învins echipa de zgomote", a punctat Val Vâlcu. 

VEZI REZULTAT ALEGERI PNL, SCOR Cîţu vs Orban. Primele declaraţii ale celor doi. Cîţu: "M-au votat şi cei care m-au huiduit". Orban: "Luni, demisia de la Camera Deputaţilor"

*acest articol reprezintă o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel