Astfel, monumentul de for public Nicolae Bălcescu (autor Mircea Spătaru) ar urma să fie relocat din Piaţa Pache Protopopescu în bd. Nicolae Bălcescu, între str. Ion Câmpineanu şi str. Dem. I. Dobrescu. Totodată, monumentul Nicolae Bălcescu ar urma să treacă din administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 în cea a Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.
În referatul de aprobare se arată că reconstrucţia monumentelor pierdute este una dintre modalităţile prin care se activează memoria colectivă, un prilej de reflecţie asupra marilor personalităţi istorice care au marcat istoria şi cultura oraşului, dar şi a ţării. Conform aceleiaşi surse, în anul 1903 a fost dezvelit monumentul lui Pache Protopopescu, unul 'dintre cei mai buni primari pe care i-a avut Capitala'. Operă a sculptorului Ion Georgescu, realizat din marmură de Carrara, monumentul a fost amplasat lângă Biserica Greacă, în actualul Parc Izvorul Rece (fosta Piaţa Pache Protopopescu), fiind demolat de autorităţile comuniste în 1948. Pache Protopopescu, fiu de protopop, s-a născut pe 12 ianuarie 1845 în Mahalaua Negustori şi a murit la 23 aprilie 1893. A fost deputat şi membru al Grupului fondator al tezelor Partidului Naţional Liberal.
Primar al Capitalei între aprilie 1888 - decembrie 1891, a schimbat în timpul mandatului său faţa oraşului prin prelungirea bulevardului Academiei spre Cotroceni şi Obor, a introdus iluminatul electric pe acest bulevard şi pe Şoseaua Kiseleff, a construit 28 de şcoli, a pavat străzile. Tudor Arghezi l-a numit 'primul primar bun al Bucureştiului'. Un alt proiect de pe ordinea de zi vizează modificarea amplasamentului pentru monumentul Nelson Mandela, la intersecţia str. Ankara cu str. Sofia (Sectorul 1), faţă de str. Ştirbei Vodă nr. 26-28, prevăzută iniţial. Pe 26 iulie 2018, consilierii generali ai Capitalei au aprobat un proiect privind realizarea obiectivului de investiţii statuie/ ansamblu monumental Nelson Mandela.
Acesta urmează să fie realizat în urma organizării unui concurs de soluţii de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. Proiectul a fost adoptat în contextul în care în iulie 2018 Africa de Sud a marcat centenarul naşterii lui Nelson Mandela (n. 18 iulie 1918 - d. 5 decembrie 2013), fost preşedinte al Africii de Sud între anii 1994 - 1999. 'Adversar al apartheidului, Mandela a fost primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat, a sărăciei şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale', se arăta în expunerea de motive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii