"Referitor la ce ne-au trimis colegii de la STB, nu are legătură cu ce am cerut noi. Sunt anunţuri perimate, făcute în numele altor companii. De exemplu, acolo se vorbeşte de compania de transport, management, nişte prostii. Dle Nicuşor Dan, când ai timp, uită-te pe actele alea că te faci de râs", a spus Aurelian Bădulescu.
Acesta a avut reproşuri şi pentru cea care conducea şedinţa de Consiliu General, nemulţumit fiind de modul în care se făceau intervenţiile şi de faptul că microfoanele consilierilor erau blocate dacă nu cereau dreptul la cuvânt.
"Doamna care conduci şedinţa, pe criterii de la 213 să îmi arăţi ce îţi dă voie dumitale legea să faci dacă nu sunt eu cuminte. Hai să îţi spun eu ce spune articolul 207, motiv pentru care, având în vedere că încălcaţi în mod flagrant regulamentul, atât dumneata în calitate de conducător de şedinţă, cât şi distinsul domn de lângă (n.r. Nicuşor Dan): protecţia de opinie în exercitarea mandatului de către alesul local pentru soluţionarea şi gestionarea treburilor publice în interesul colectivităţii locale este garantată. Vă aduc la cunoştinţă că exprimarea opiniei se face prin viu grai şi nu prin aceste metode comuniste pe care le folosiţi pentru a pune pumnul în gură. PSD înţelege să părăsească această şedinţă dezonorantă. Plecăm acasă cu un gust amar, pentru că aşa ceva nu a mai existat în şedinţele CGMB. Să îţi fie ruşine, Nicuşor Dan!", a mai punctat consilierul PSD.
Replici acide pentru Bădulescu
"Aţi cerut de patru sau cinci ori cuvântul până acum, vi l-am oferit de fiecare dată. Mulţumim pentru participarea până acum la şedinţă", a replicat conducătoarea de şedinţă.
Ulterior, a intervenit şi Stelian Buzduganu, care a avut o replică acidă la adresa lui Aurelian Bădulescu. "Nu înţeleg de unde atâta supărare pe PSD, având în vedere că ei au fost cei care au introdus acest mecanism cu blocajul microfoanelor în mandatul anterior. Nu înţeleg supărarea şi cred că forţaţi o ieşire din şedinţă,pentru că ştiţi că nu puteţi vota împotrivă sau să vă abţineţi la un contract de asemenea importanţă. O să vă judece cetăţenii, dar nu puneţi în cârca consiliului că nu aveţi curajul necesar de a sta şi a participa la şedinţă", a punctat acesta.
VEZI Ședință-cheie acum la Capitală. Deciziile de pe masa lui Nicușor Dan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat