Astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis suspendarea cursurilor în format fizic pentru zilele de 25, 28 și 29 septembrie 2020, pentru școlile care vor fi secții de vot, în ciuda faptului că mai multe comitete județene pentru situații de urgență au luat decizia suspendării cursurilor și pentru data de joi, 24 septembrie.
”Ministerul Educației și Cercetării a emis, de asemenea, un ordin care conține aceleași prevederi precum hotărârea CNSU. Consiliul Național al Elevilor condamnă ferm lipsa de responsabilitate și nepăsarea cu care guvernanții tratează actorii din teritoriu - elevi, părinți și profesori, întrucât decizia de suspendare a cursurilor fizice a venit mult prea târziu, iar autoritățile locale au fost nevoite să ia decizii în baza unor declarații, și nu a unor decizii ferme venite de la nivel central.
Solicitare către Guvern
Solicităm Guvernului României să clarifice situația privind suspendarea cursurilor și să urgenteze procedura de achiziție publică pentru dispozitive conectate la internet, întrucât orice perioadă în care orele de curs se desfășoară în format online înseamnă cunoștințe pierdute pentru elevii care nu au acces la internet. În continuare, achiziția primului lot de tablete este blocată, iar cele 82.000 de mii de dispozitive promise de minister nu au ajuns la elevi nici până în ziua de astăzi, în condițiile în care ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a declarat că orice suspendare a cursurilor fizice va fi, pe viitor, înlocuită cu educația online”, se arată într-un comunicat de presă.
”Haosul generalizat din educație continuă!”
„Haosul generalizat privind anul școlar 2020-2021 continuă! Astăzi aflăm, din partea Guvernului României, faptul că lecțiile se vor desfășura în format online vineri, luni și marți, în ciuda faptului că unele comitete pentru situații de urgență au aprobat suspendarea cursurilor fizice și pentru ziua de joi. Elevii au nevoie de măsuri predictibile și coerente! Anul școlar nu poate continua așa! Solicităm guvernanților să urgenteze achiziția de dispozitive conectate la internet și să comunice zilnic stadiul licitațiilor pentru aceste dispozitive.”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro