'Astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat două declaraţii pe proprie răspundere, pentru elevi şi părinţi, respectiv pentru cadrele didactice. Declaraţia pentru elevi şi părinţi invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5.545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul penal.
Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea faţă de priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în timp ce din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ trec în scenariul roşu, fără a avea, însă, infrastructura necesară predării online. Considerăm că aceste declaraţii sunt redundante, întrucât aspectele menţionate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toţi actorii sistemului de învăţământ', se arată într-un comunicat al CNE.
Reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării eliminarea declaraţiilor şi monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele şcolare judeţene, a activităţii didactice online a profesorilor.
'În timp ce situaţia epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziţia către educaţia online a multor unităţi de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii. Aceste declaraţii sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menţionate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori şi părinţi. (...) Sunt curios câţi elevi care nu au acces la internet vor completa această declaraţie', a spus Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii