Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Primăria Constanţa, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic şi Fundaţia Filderman pentru Educaţie, Cultură şi Artă în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernul României, organizează în perioada 26-31 august, la Constanţa, cea de-a IV-a ediţie a Taberei de pictură din cadrul proiectului 'Arta împotriva urii sociale, discriminării, antisemitismului şi xenofobiei - Pictură, nu ură!'.
'În cadrul acţiunii, 37 de tineri artişti, elevi ai colegiilor de artă din Bacău, Buzău, Constanţa, dar şi din localitatea Cumpăna, îndrumaţi de profesori, vor realiza lucrări ce au ca subiect mesajul artei plastice împotriva oricăror forme de manifestări ale urii sociale, sub sintagma: Pictură, nu ură! Miercuri, 28 august, între orele 11,00-16,00, tinerii artişti vor realiza lucrări pe şevalete, în curtea interioară a Colegiului Naţional de Arte Regina Maria', se arată în comunicatul Primăriei.
Lucrările realizate vor fi cuprinse într-o expoziţie care va fi vernisată la Muzeul de Artă din Constanţa pe data de 31 august şi vor ajunge apoi în galerii de artă din Vatican, Israel, Austria şi Norvegia.
Proiectul este realizat în colaborare cu Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean Constanţa, Comunitatea Evreilor din Constanţa, Primăria Cumpăna, Clubul Cavalerilor Ospitalieri - Cavaleri de Malta, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, o societate civilă de avocaţi, Asociaţia pentru Progres, Atitudine şi Respect şi Tribuna Învăţământului.
'Proiectul face parte din strategia de promovare a dialogului intercultural, de formare şi educare a tinerilor pentru un viitor comun mai bun, de combatere a antisemitismului şi manifestărilor de ură a omului împotriva semenului său, de cunoaştere şi recunoaştere a valorii talentului autentic, promovat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Fundaţia Filderman', subliniază comunicatul de presă al Primăriei Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară