Containere incendiate la Sfântu Gheorghe. ”Poliţia nu este capabilă”. Localnicii ar putea să plătească
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: Facebook / TEGA
Foto: Facebook / TEGA
Localnicii din Sfântu Gheorghe ar putea să plătească în curând pagubele făcute de unii ”locuitori iresponsabili” care incendiază containerele publice. 

Compania locală de salubritate din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, se arată indignată după ce mai multe containere au fost incendiate în mod repetat. 

Pentru a noua oară a ars un container de colectare a deşeurilor ”din cauza unor locuitori iresponsabili care au aruncat materiale aprinse”, anunță TEGA într-un comunicat de presă. De data aceasta s-a întâmplat cu unul dintre containerele semiîngropate din strada Oltului, care a ars deja pentru a doua oară, fiind afectate şi două recipiente de colectare a deşeurilor biodegradabile.

”Poliţia nu este capabilă”

Compania acuză și poliția că ”nu este capabilă” să ”rezolve cazul”. 

"Dacă un container ia foc o dată, putem zice că a fost un accident. Dar când se întâmplă pentru a noua oară, putem zice că este intenţionat. Îmi pot imagina că sunt persoane cărora nu le pasă, însă ceea ce nu înţeleg este că locuitorii ale căror case pot lua foc din cauza unui astfel de lucru nu au văzut nimic. Cineva aruncă jarul la gunoi şi e clar că nu îl aduce din cealaltă parte a oraşului, ci locuieşte în casele particulare din jur. Nu înţeleg de ce Poliţia nu este capabilă să rezolve cazul: nu trebuie să aşteptăm să se întâmple o tragedie", a declarat directorul TEGA, Mathe Laszlo.

Containere de mii de euro, localnicii ar putea să plătească



De patru ani, containerele semiîngropate oferă o opţiune discretă pentru depozitarea deşeurilor: au o capacitate de 3 metri cubi, însă numai partea de aruncare este vizibilă. Valoarea containerului este de 2.000 de euro, iar valoarea totală a pagubelor în urma incendiilor depăşeşte 6.000 de euro.

"Nu vrem ca locuitorii să plătească din cauza unei persoane iresponsabile, dar, în acelaşi timp, această situaţie pune o povară financiară serioasă asupra companiei noastre. Fac apel la locuitori să ne semnaleze cazuri similare sau informaţii despre astfel de întâmplări fie pe Facebook, e-mail sau telefon. Nu cred că ancheta cade în sarcina TEGA, dar Poliţia nu are niciun rezultat până acum", a subliniat Mathe Laszlo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel