Controversă cu cotele de pescuit în Delta Dunării. Ţibuleac: Sunt atât de reduse încât îi obligă pe pescari să braconeze
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Pescarii din Delta Dunării sunt practic obligați să braconeze, spune președintele AMTDD, Cătălin Țibuleac, într-un interviu pentru DC NEWS.

„Ne plângem de braconaj, constatăm existența acestuia, dar dacă ai calcula cota legală de pește și prețul la care se vinde ai vedea că un pescar ar trebui să-și susțină familia cu 500-600 lei pe lună, cam atât ar putea captura în mod legal”, a transmis Val Vâlcu în timpul emisiunii.

Obligați să braconeze

„Din păcate, în fiecare an se efectuează un studiu privind cota admisă de pescuit, cotă care se împarte la numărul de pescari din deltă. Fiecare pescar este obligat să facă cota respectivă, dacă prinde mai puțin nu mai este autorizat anul următor, dar cota este atât de redusă încât îl obligă să braconeze până la urmă.

Toată povestea aceasta, începând de la repopularea cu pește, până la un mod sustenabil de pescuit, la asigurarea traiului pentru pescari, ar trebui văzută integral. Dacă o vedem fragmentat, evident creăm probleme mai mult decât în altă parte”, a răspuns președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac.

Pescarii, transferați către activități turistice

„O soluție ar fi reducerea numărului de pescari prin transferarea lor către activități turistice. Dacă ar funcționa bine turismul, ar putea absorbi forța de muncă folosită acum în piscicultură”, a transmis Vâlcu.

„În 1989, doar Jurilovca avea în jur de 800 de pescari comerciali. În acest moment avem mai puțin de 1.200 în toată Delta Dunării, astfel că nu mai sunt așa de mulți pescari. Pe de altă parte, mulți pescari, pentru a-și asigura traiul, vin vara și-și cer autorizarea de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru bărci, ca să transporte turiști. Asta fac pe timp de vară. Evident că nu mai au timp să pescuiască vara, iar toamna asistăm la un pescuit comercial mai mult decât intensiv, tocmai din dorința de a-și face cota.

Totodată, vorbim de pește din ce în ce mai puțin. Evident că pescarul e tentat să-l vândă la negru, iar atâta timp cât există și o piață, braconajul nu va fi eradicat sau diminuat“, a mai răspuns Cătălin Țibuleac.

ARBDD nu mai discută cu localnicii din Deltă. Țibuleac: Sunt măsuri luate din birou, după ureche 

Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD, a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre problemele din Delta Dunării. Jurnalistul Val Vâlcu i-a adresat acestuia o întrebare referitoare la implicarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în rezolvarea problemelor locale:

„De mulți ani nu observăm ce face Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD)? Cum e colaborarea cu localnicii, cu cei care trăiesc în Delta Dunării?“, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

Țibuleac: Sunt probleme stringente

„Cu toate că prin Legea 82 este obligată și are acest atribut al administrării Deltei Dunării, din păcate, ARBDD a uitat să mai comunice efectiv cu localnicii. Sunt măsuri luate din birou, măsuri luate după ureche. În acest moment, avem avem o guvernatoare care mai mult lucrează pe organizări interne decât pe ceea ce înseamnă rezolvarea unor probleme stringente în Deltă. De la pește până la trasee și autorizații. Sunt lucruri care trebuie să revină în atenție pentru a relua acest dialog cu localnicii, cu primarii, cu comunitățile.

Nu e suficient să facem un joc de imagine în care să invităm primarii în birou, din 12 să vină 4, iar apoi să facem o postare pe Facebook și să spunem că am discutat. Nu știu dacă asta e soluția, pentru că te duci în teren și vezi că sunt probleme cu șacalii, cu colmatările canalelor, avem nevoie neapărat de un studiu de impact suport-turistic. Avem 9.800 de locuri de cazare autorizate, adăugăm încă 2.000 nedeclarate, la negru. (...)“, a precizat Cătălin Țibuleac (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel