"Constat cu regret că s-a încercat din răsputeri, din mai multe direcţii, să se stopeze astăzi dezbaterea şi supunerea la vot a iniţiativei pe care am formulat-o privind proclamarea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon în România, o iniţiativă care marchează o simbolistică naţională importantă, cu atât mai mult cât anul viitor vom aniversa Centenarul recunoaşterii internaţionale a graniţelor României, inclusiv cu reîntoarcerea legitimă a Transilvaniei la România. Constat că această iniţiativă legislativă va intra în adoptare tacită, lucru care nu mă încălzeşte pe mine, pe iniţiator, absolut deloc, pentru că era nevoie de o dezbatere şi de o expunere a punctelor de vedere din partea grupurilor politice (...). Constat cu regret că încercările de a stopa această dezbatere şi de a se pierde cvorumul astăzi, după repetate amânări, provin inclusiv din partidul din care fac parte. În consecinţă, vreau să mulţumesc celor care au fost prezenţi, inclusiv colegii din PSD care au rămas în sală până la acest moment, şi vreau să vă informez la rece, nu la cald, pentru că la cald nu este bine, că îmi voi face evaluarea să văd ce mai am de făcut, dacă mai am de făcut ceva în acest partid", a afirmat Corlăţean.
Termenul pentru adoptarea tacită în Senat a propunerii legislative pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, iniţiată de Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae, se împlineşte pe 18 octombrie.
Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum, verificarea prezenţei dovedind că în sală se aflau doar 50 de senatori, faţă de cel puţin 69 cât ar fi fost necesar.
"Nu avem cvorumul de şedinţă", a anunţat preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care a suspendat plenul după dezbaterea a 12 acte normative dintre cele 118 înscrise pe ordinea de zi.
La începutul şedinţei, plenul votase, la propunerea senatorului USR Florina Presadă, ca reuniunea să se încheie la finalizarea ordinii de zi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță