Coronavirus. Ionuţ Moşteanu: USR nu exclude amânarea localelor
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a anunţat că partidul din care face parte nu exclude scenariul în care alegerile locale ar putea fi amânate din cauza unei epidemii de coronavirus. 

"Nu vreau eu să o fac pe oracolul. Pentru mine e greu de anticipat ce se va întâmpla cu această epidemie de coronavirus, dar dacă vom avea multe îmbolnăviri, este un scenariu posibil să se amâne alegerile locale. E un scenariu de care trebuie să ţinem cont. Până atunci, însă, coronavirusul produce pierderi economice în România", a spus Ionuţ Moşteanu la Antena 3. 

Primul politician care a susţinut varianta amânării alegerilor locale a fost Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE. 

"Astăzi vedem o mulțime de lucruri care indică diverse riscuri și amenințări, mă refer aici la epidemia de coronavirus. Stau și mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră, în perioada aceasta, în care cazurile au început să se înmulțească, ce ar însemna să facem alegeri? Imaginiați-vă puhoiul de lume care merge la secțiile de votare, unde trebuie să dai actul de identitate, să dai ștampila. Credeți că stă cineva să sterilizeze toate aceste lucruri între persoanele care vin să voteze? Completarea și numărarea buletinelor este iar o problemă. Este un mediu perfect de răspândire a epidemiei. A doua zi după alegeri începe școala. Copiii vin la școală. Părinții nu știu dacă o să stea prea relaxați știind că pe acolo au trecut cam 3000-5000 de persoane care au votat. Credeți că există posibilitatea ca în toate școlile duminică noapte spre luni dimineață să se facă o dezinsecție eficientă? Nu numai că alegerile anticipate au ajuns în zona de nebunie și capriciu, dar trebuie să ne gândim dacă nu cumva alegerile locale ar trebui amânate până după stingerea epidemiei de coronavirus ca să fim responsabili până la capăt. Este o propunere responsabilă și care ar trebui să fie tratată cu maximă responsabilitate de cei care conduc guvernul, chiar și interimar, chiar și de președinte, care văd că împinge în direcția opusă în așa fel încât în loc să minimizăm riscurile virusului, să facem lucrurile pe dos," a declarat Călin Popescu Tăriceanu la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel