Coronavirus. Primul jurnalist izolat, document BOMBĂ. "Asta a fost carantina mioritică!"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Dan Bucura este primul jurnalist izolat din cauza Coronavirusului. Iată ce dezvăluiri a făcut acesta și ce document a primit de la autorități.

După ce s-a întors din Bergamo, Italia, imediat după declanșarea coronavirusului, jurnalistul Dan Bucura a primit un document oficial de la autorități.

"Nu sunt în carantină, ci sunt în autoizolare, așa cum scrie în document, în hârtia cu pricina. Sunt autoizolat cu patalama la mână. Nu am fost deranjat, am fost de-a dreptul siderat când m-am întors pe Aeroportul din Otopeni și am văzut că nu exista niciun fel de carantină, ci doar polițiștii de frontieră care aveau măști și care ne-au ținut într-o sală precum vitele ca să completăm un formular. Asta a fost carantina mioritică! M-am revoltat timp de trei zile după întoarcere, până mi-a venit pe conducta online, patalamaua cu pricina. Am fost sunat dimineața pe la ora opt, dar mă predau, nu am răspuns pentru că dormeam, așa că am primit documentul pe SMS și pe e-mail hârtia cu pricina: Bucura, stai acasă, izolează-te că nu e bine!", a declarat Dan Bucura, în direct la B1 TV.

Am deranjat... Sunt singurul care a primit această hârtie

"Cu mine a fost și soția, nu mai zic că și copilul, dar ea fiind minoră a intrat în formularul nostru. Soția nu a primit nicio hârtie! Cu mine au mai fost două familii de prieteni, alte cinci persoane, în același avion, niciunul nu a primit hârtie să stea acasă. Sunt singurul din cei 200 de oameni din avion care a primit această hârtie. Asta e, am apărut la televizor și am vorbit despre lucrurile astea, ce am pățit, lucruri pe care nu trebuia să le spun în viziunea unora, am deranjat și ce au zis: Bucura, ia stai tu acasă două săptămâni. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu stăteam acasă, mă trezeam că mă ia poliția: Bă Bucura, de ce nu respecți actul? Cred că asta cu Coronavirusul e o găselniță. Eu nu am fost izolat că am venit din Italia, am fost izolat că am venit la B1. Vreau să mă înțelegi bine, eu nu am nimic cu această măsură, mi se pare normală și benefică, o făcusem și eu în parte. De exemplu nu mi-am trimis fetița la școală după ce am venit, tot din responsabilitate civică", a completat el. 

Cum e viața în autoizolare

"Izolare izolare, dar am coborât să duc gunoiul. M-am nimerit la ușă cu un vecin, iar omul s-a schimbat la față. Autoritățile să ne sfătuiască și în sensul ăsta, ce facem, arunc gunoiul pe geam? Eu nu am nimic. Am doar fobie de autorități! Mai am nouă zile de carantină. Dacă se ia coronavirusul prin priviri, să știți că m-am uitat destul de insistent la voi", a glumit jurnalistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel