Aceasta ridică la peste 108.000 numărul total al morţilor din SUA, unde au fost înregistrate mai mult de 1.870.000 de cazuri, potrivit datelor actualizate continuu de universitatea cu sediul la Baltimore.
Circa 485.000 de persoane au fost declarate vindecate. Statele Unite sunt, în valoare absolută, ţara cea mai afectată din lume de pandemia de COVID-19, atât ca număr de decese, cât şi de cazuri diagnosticate. Raportat însă la populaţie, mai multe ţări europene - printre care Franţa, Italia sau Spania - numără mai mulţi morţi pe locuitori decât SUA.
Potrivit unei medii a nouă modele epidemiologice realizată de cercetări de la universitatea statului Massachusetts, numărul de decese din cauza COVID-19 va ajunge la aproape 127.000 în toată ţara până la 27 iunie. Chiar dacă pandemia încetineşte în ţară după vârful atins la jumătatea lui aprilie, profesioniştii din domeniul sănătăţii se îngrijorează, după manifestaţiile împotriva brutalităţii poliţiei şi rasismului, de o revenire în săptămânile ce vor urma, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro