Au început lucrările de amenajare a buncărului în care va fi montat acceleratorul liniar de particule. Este o investiție extrem de importantă pentru medicina gălățeană, în condițiile în care radioterapia este principalul tratament pentru foarte mulți bolnavi de cancer.
În mai puțin de doi ani de funcționare a primului accelerator liniar de particule au fost realizate deja aproximativ 22 de mii de ședințe, pentru pacienți din cel puțin cinci județe.
Consiliul Județean Galați a consolidat deja și cel de-al doilea buncăr, astfel că specialiștii de la București lucrează în acest moment la interior.
În aceste zile se scoate placa de bază a vechiului aparat de radioterapie (theratronul), cel care a fost folosit aproape 20 de ani, până când a fost scos din uz în 2019.
Este o operațiune complexă, având în vedere că această placă are o greutate de aproape 800 de kg și este încastrată adânc în beton.
După ce firma care se ocupă de amenajarea buncărului și a celorlalte spații în care vor fi montate echipamentele medicale va finaliza lucrările, noul accelerator liniar va fi adus, montat și calibrat și vor începe procedurile de testare și autorizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană