Cozi la Vama Nădlac. Timpul de aşteptare depăşeşte trei ore
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I este din nou aglomerat, duminică dimineaţă, şi se aşteaptă trei ore pentru efectuarea formalităţilor de intrare în România, iar la PTF Nădlac II, 40 de minute.

Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează traficul la frontiere, la Nădlac I sunt deschise şapte artere de intrare, cu tot atâtea puncte fixe de control, la care se adaugă 12 staţii mobile pentru verificarea documentelor. La Nădlac II, sunt deschise şase artere de intrare.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că la Nădlac I s-a înregistrat un trafic mai mare în ultimele 24 de ore, pe ambele sensuri de tranzitare. Pe aici au intrat în România 5.850 de persoane cu 1.600 de mijloace de transport şi au ieşit 4.350 de persoane cu 1.100 de mijloace de transport.

Totuşi, în afară de aglomeraţie, un alt motiv pentru timpii mari de aşteptare la intrarea în ţară îl reprezintă "controalele amănunţite efectuate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19", respectiv triajele epidemiologice.

Pe sensul de ieşire din România, traficul se desfăşoară normal şi se aşteaptă 10-15 minute pentru formalităţi, la toate punctele de trecere din judeţul Arad, scrie Agerpres. 

Vineri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că Ungaria a ridicat restricţia de tranzitare a teritoriului în anumite intervale orare, astfel că tranzitarea acestei ţări se face în permanenţă, ceea ce ar fi urmat să elimine momentele cu aglomeraţie ridicată din unele puncte de frontieră.

"Traficul se desfăşoară în condiţii normale, civilizate", a afirmat ministrul, aflat într-o vizită la PTF Nădlac I. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel