"Înainte să comentez ceea ce a făcut Victor Ponta, fapt extrem de important în jocul politic, lăsați-mă să rămân mirat. Credeam că Victor Ponta nu mai poate să oferă surprize la câte giumbuşlucuri a făcut în politica românească. Prima dată când am citit acea delațiune, am crezul că e o glumă. Eu nu am putut să îmi închipui că un președinte de partid se califică să divulge discuțiile avute cu un al lider de partid care este și prim-ministru.
Așa ceva nu s-a mai pomenit, nici Corneliu Vadim Tudor nu era în stare de așa ceva. Mai spunea el câte ceva, dar nu în acest hal. Victor Ponta pare un om politic disperat și pârâcios, așa ceva nu se face și cred că o dată cu acest demers al lui Ponta el s-a descalificat din punctul de vedere al unui lider care să mai stea la masa negocierilor.
În spatele ușilor închise se discută fel și fel de lucruri, unii mai ies cu declarații pe surse la presă, dar nu se dau toate informațiile discutate pentru că își dau seama că așa nu ar mai putea exista negocieri. Ponta a trecut toate acest bariere și face un mare deserviciu partidului lui care din acest moment devine extrem de nefrecventabil pentru orice ce fel de negocieri", a afirmat Cozmin Gușă.
Vezi și: Dumitru Buzatu: Scopul lui Victor Ponta în alianța cu ALDE. Culise din PSD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii