Mircea Coşea dă dreptate Guvernului şi spune că românii ar trebui să îşi ia gândul de la orice fel de creştere în acest an. Ba mai mult, acesta speră ca Guvernul să nu fie nevoit să taie din venituri.
"Trebuie să fim clari. Suntem în situaţia în care nu avem cămaşă pe noi, de ce să ne mai gândim să ne cumpărăm palton? Cel mai important lucru pe care ar trebui să îl facă Guvernul, şi ar fi chiar o realizare, ar fi să nu taie. Dacă poate menţine veniturile la nivelul actual ar fi o performanţă.
Tăierea veniturilor nu ar fi un lucru bun. Toată lumea ştie că tăierea veniturilor în criză duce la distrugerea consumului, iar asta înseamnă blocarea economiei. Dacă Guvernul reuşeşte să meargă până la final de an în aşa fel încât să nu treacă la tăieri, e bine. De creşteri nici nu poate fi vorba! Dar dacă e să trecem la amănunte, se pot face alte lucruri.
Soluție pentru pensiile mici
Se pot regla anumite situaţii foarte sensibile, cum ar fi nivelul foarte scăzut al unor pensii. Dacă se măresc pensiile, ar trebui doar la categoriile foarte joase. Statul ar trebui să contribuie cumva la bunăstarea pensionarilor cu pensii foarte mici şi altfel decât prin umblarea la bugetul de pensii. Vorbesc aici de anumite gratuităţi, de la sănătate la gratuităţi alimentare. Sunt lucruri care nu afectează bugetul pensiilor, dar de care ar putea beneficia pensionarii cu pensii mici, pentru că această categorie este în pericol să intre într-o pauperizare imediată", a spus Mircea Coşea pentru DC NEWS.
Adrian Câciu, contraopinie. "Creşterile se pot face"
La polul opus se află Adrian Câciu, care consideră că economia poate beneficia de pe urma unor creşteri de salarii şi pensii, dar şi că deficitul bugetar rezultat de pe urma creşterilor nu ar fi departe de cifra înaintată de Florin Cîţu ca ţintă pentru 2021.
"Creşterile de salarii şi pensii se pot face. E clar că abordarea coaliţiei este împotriva acestor creşteri. Eu am mai spus, dacă vrei să îţi revii din criză, iei pastile. Pentru economie, pastilele sunt pe două direcţii. O dată bani daţi direct antreprenorilor, o dată bani direct daţi consumatorilor. Stimulezi oferta şi stimulezi şi cererea. Bugetul României finanţează 11 milioane de consumatori, dacă adunăm copiii, pensionarii şi salariaţii bugetari. Cu cât au mai mulţi bani, consumatorii se duc în piaţă şi solicită mai multă ofertă. Abordarea Guvernului de a nu creşte salarii şi pensii este greşită şi, din păcate, nu va genera o creştere economică în 2021. În cel mai optimist caz, vom fi pe zero. Eu am făcut calcule şi ne putem închide la un deficit de maximum 7,3 la sută, cu toate majorările. Bani sunt, veniturile bugetului general consolidat ajung între 372 de miliarde şi 380 de miliarde de lei. Avem şi taxe amânate de 19 miliarde de lei. Sunt bani, problema este unde îi redistribui.
7,3 la sută nu e departe de 7 la sută, cum a anunţat premierul Cîţu. Poţi introduce bani în economie prin oameni, fără să faci un mare efort şi poţi reduce deficitul de anul trecut, despre care veţi afla curând că se va închide la 9,83 la sută!", a declarat Adrian Câciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană