Sâmbătă dimineață, pe raza localității Crețeștii de Sus, comuna Crețești, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 54 de ani. Cadavrul era agățat într-un gard. Poliția a fost sesizată prin apel la 112.
„Apelul a fost făcut la 6:38, în această dimineață. Persoana care a sesizat situația a spus că este posibil ca persoana în cauză să fie decedată. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție și Ambulanță. A fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar ancheta a fost preluată de un procuror. Cercetările la fața locului sunt în curs”, a spus Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.
Crima s-ar fi petrecut pe fondul geloziei, din cauza unei femei. Bărbatul găsit fără suflare ar fi fost ucis de noul concubin al fostei sale partenere, se zvonește în comunitate.
„El a fost câteva luni în închisoare, tot după niște scandaluri cu femeia aceasta a lui, pe care, ce e drept, o mai bătea. Ea s-a adresat la Judecătoria Huși, pentru violență în familie, iar el a fost condamnat la câteva luni de închisoare. S-a întors de puțin timp, dar când a ajuns în sat, a auzit că muierea respectivă era cu altul deja.
Din ce povestesc nemurile lor, el s-a dus după ea, s-o caute, dar noul concubin a ieșit și l-a luat la bătaie. Am înțeles că l-ar fi chinuit rău, până să își dea duhul. Spun oamenii pe aici că l-ar fi dezbrăcat, l-ar fi legat, l-ar fi bătut măr, până a murit. Adevărul îl va spune Poliția, că vedem că au venit mulți polițiști, jandarmi, ce sunt aici, la cercetări. E o tragedie, că, așa cum era, nu trebuia să fie omorât. E un suflet de om. Câtă răutate să ai în tine, ca să ucizi pe cineva în halul acesta?! Legea să facă dreptate”, spun sătenii din Crețești, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană