Cristi Barbu, adjunctul lui Orban, LAUDĂ "Reclădirea României". "A venit momentul"
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Sura: Facebook Costel Barbu
Sura: Facebook Costel Barbu
Cristi Barbu, secretar general adjunct al Guvernului Orban, a reacționat pe rețelele de socializare despre planul de relansare economică al României.

"Partidul Naţional Liberal şi-a asumat conducerea ţării ȋn cele mai grele momente ale pandemiei. Sistemul de sanitar din România, deşi precar, datorită măsurilor preventive luate la timpul potrivit, nu a colapsat, aşa cum s-a ȋntâmplat ȋn state mult mai dezvoltate decât ţara noastră.

Guvernul liberal a luat măsurile necesare protejării populaţiei, dar nu a ȋnchis ţara total, aşa cum au făcut alte state. Drept urmare, ȋn primul trimestru din 2020, ȋn vreme ce state puternice ale Europei au avut caderi drastice ale economiilor naţionale, România a ȋnregistrat creştere economică, cea mai mare creştere economică din spaţiul european", a scris Cristi Barbu pe pagina de Facebook. 

"A venit momentul relansării economice"


"Acum, când ce a fost mai rău din punct de vedere sanitar a trecut sau măcar a intrat ȋn zona ȋn care putem ţine lucrurile sub control, a venit momentul relansării economice. In prima fază ne-a preocupat să salvăm viaţa oamenilor, acum ne preocupă calitatea vieţii oamenilor, bunăstarea lor.

Partidul Naţional Liberal a prezentat astăzi cel mai ambiţios plan de relansare a economiei, bazată pe cifre, pe surse de finanţare şi cu obiective bine definite. O relansare nu doar după pandemia din această primăvară, ci şi după toată pandemie roşie care ne-a adus ȋn pragul colapsului ȋncă dinainte de a afla de existenţa coronavirusului", a completat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel