Cristian Bușoi, ANUNȚ IMPORTANT despre NEGOCIERILE pentru redresarea economică a Europei
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Eurodeputatul PPE Cristian Bușoi a făcut un anunț privind negocierile pentru redresarea economică a Europei și pentru bugetul 2021-2027.

Printr-un comunicat de presă, eurodeputatul PPE Cristian Bușoi a anunțat că negocierile pentru redresarea economică a Europei și pentru bugetul 2021-2027 trebuie finalizate în timpul mandatului Germaniei la conducerea UE.

„Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a fost prezent ieri la dezbaterile din Comisia pentru Industrie Cercetare și Energie, pe care o conduc în Parlamentul European. Domnia sa ne-a prezentat prioritățile pe care le are țara pe care o reprezintă în cele 6 luni la conducerea Consiliului UE”, a transmis Cristian Bușoi. 

În continuare, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European a precizat că „Germania preia președinția Uniunii într-un moment critic pentru Europa, în care trebuie luate decizii importante cu privire la următorul cadru financiar, la finalizarea negocierilor privind programele sectoriale și la noile instrumente financiare pentru atentuarea crizei economice provocată de pandemia COVID-19”. 

Cristian Bușoi a dezvăluit că, în timpul discuțiilor, „am subliniat importanța unei colaborări strânse între Președinția germană și Comisia ITRE, în special în domeniile cheie de care suntem responsabili: industrie, IMM-uri, energie, digitalizare și spațiu, vitale pentru viitorul UE”. 

„Parlamentul European a adoptat deja, în cadrul legislaturii anterioare, poziția sa asupra tuturor Programelor din cadrul financiar multianual în sarcina ITRE, în urma unui acord provizoriu parțial cu Consiliul și suntem gata să reluăm negocierile, pentru ca la 1 ianuarie Programele esențiale pentru sprijinirea cetățenilor și companiilor să fie funcționale și să asigure o tranziție echilibrată către obiectivele pentru o economie circulară, obiective pe care ni le-am asumat la nivel european.

Odată ce am stabilit ca țintă 1 ianuarie 2021, consider că este imperativ necesar să încheiem negocierile pentru redresarea economică a Europei și pentru bugetul 2021-2027 sub Președinția germană a UE”, se arată în comunicatul semnat de Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel