"În aceste zile ar fi trebuit să discutăm bugetul pentru anul viitor și nu, mă rog, aceste mici mascarade cu valoare zero politică. Nu se poate semna Planul Național de Redresare și Reziliență, și anume acordurile de prefinanțare. Este vorba de cam 13%, acei bani din acest Plan Marshall practic, care ne-ar asigura o dezvoltare și o modernizare absolut extraordinare în perioada următoare", a declarat, într-un interviu, Cristian Diaconescu, preşedintele PMP.
Cioloş: Am spus liderilor PNL şi UDMR că intenţia mea e să formez un guvern; vom avea o întâlnire vineri
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, preşedinte al Uniunii Salvaţi România, a anunţat că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, menţionând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.
"Am avut în această seară o întâlnire cu liderii PNL, UDMR, în care le-am expus planul meu odată ce am fost desemnat candidat de premier, că intenţia mea este să formez un guvern. Prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliţiei. Am spus că acesta este obiectivul în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare, atât pentru gestionarea pandemiei, cât şi pentru gestionarea creşterii preţurilor la energie şi a implementării PNRR. (...) Obiectivul meu este să dăm un guvern cât mai repede, să mergem cu o soluţie în Parlament cât mai rapid. (...) Colegii, preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au spus că au nevoie de o discuţie în partid, ca să ia un mandat pentru o astfel de negociere şi că în următoarele zile, vineri, vom avea o întâlnire să vedem care sunt deciziile conducerilor celor două partide. Am înţeles că, în principal, Florin Cîţu are nevoie de această discuţie care va avea loc mâine în conducerea partidului", a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă la sediul USR.
Dacian Cioloş a precizat că le-a transmis liderilor PNL şi UDMR că pentru USR nu există o altă formulă de construcţie majoritară în Parlament la care să participe decât cea cu PNL şi UDMR şi susţinerea grupului minorităţilor.
"Am fost foarte clar încă o dată că pentru noi nu există o altă formulă de majoritate, nici cu PSD, nici cu AUR", a subliniat Cioloş.
Premierul desemnat a spus că ar dori o decizie cât mai rapidă, menţionând că le-a prezentat şi câteva detalii din programul de guvernare.
"Am avut reacţii pozitive faţă de propunerile pe care le-am făcut. Aşteptăm acum decizia UDMR şi PNL dacă sunt gata să înceapă negocierile şi în acelaşi timp noi ne gândim la formula prin care putem merge cât mai repede în Parlament cu o propunere de guvern. (...) Este important să vedem în ce măsură PNL şi UDMR îşi asumă această responsabilitate de a contribui la oferirea unui guvern României. (...) Vedem dacă PNL e responsabil în această situaţie de criză în care nu au făcut o propunere de premier, dar au o propunere de premier pe masă făcută de preşedintele Klaus Iohannis şi o să vedem dacă îşi asumă această responsabilitate de a contribui la un guvern al României care să gestioneze această situaţie", a punctat Dacian Cioloş.
Premierul desemnat s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele UDMR, vicepremierul interimar Kelemen Hunor, şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, pentru o primă discuţie în vederea constituirii unei majorităţi pentru formarea unui nou guvern, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima