„Se spune că plecarea de la Guvernare te face mai înţelept. Pentru USRPLUS plecarea de la Guvernare n-a fost un timp al maturizării. Partidul a rămas cu fixaţiile cu care s-a născut sau a fost născut de alţii. Admiţînd că SIIJ se desfiinţează şi pensiile speciale dispar, se va îmbunătăţi prin asta viaţa de zi cu zi a românilor? Vor plăti românii facturi mai mici la energie? Va fi mai bună viaţa din spitale? Va fi scutit cetăţeanul de rătăcire prin jungla birocraţiei româneşti?
Doar cele două reforme şi evident, un alt premier decît Florin Cîţu, sînt condiţiile USRPLUS pentru revenirea la Guvernare. Cît despre cedarea către PNL a ministerelor grele din punct de vedere al banilor care trebuie administraţi, Dacian Cioloş n-are nimic împotrivă. Unii ar spune că Dacian Cioloş, prin această bunăvoinţă arătată revenirii la Guvernare, a ţinut să cîştige în faţa lui Dan Barna în cursa pentru şefia USRPLUS, lovitură măiastră din acest punct de vedere, deoarece Pluseriştii aşteaptă cu sufletul la gură să fie chemaţi înapoi. Eu cred însă că Dacian Cioloş n-a făcut altceva decît să dea curs unei legităţi obiective. Aşa cum am mai scris, Coaliţia de Centru Dreapta se va reface după alegerile din PNL şi din USRPLUS. La ora actuală nu există o altă soluţie de guvernare în România. Sondajele de opinie, invocate des în ultima vreme, prin rezultatele care arată că PSD şi AUR ar putea asigura guvernarea, nu sînt temei pentru a schimba formula de guvernare.
Mai întîi pentru că PSD mai are nevoie de stat în Opoziţie pentru a obţine, la alegerile din 2024, scorul cerut de o Guvernare de unul singur. Apoi, chiar dacă aureolat de concubinajul preţ de o Moţiune de cenzură cu USRPLUS, AUR nu poate fi partener de guvernare cu PSD. Ceea ce Uniunea Europeană a permis USRPLUS nu va permite PSD. Coaliţia de Centru Dreapta nu şi-a epuizat resursele electorale”, a precizat Ion Cristoiu pe blogul său, cristoiublog.ro.
Adevăratul examen
„Dacă în cele două partide se instaurează liniştea şi ordinea, Guvernul de Centru Dreapta, dat de partide care au deja experienţa unui divorţ cu năbădăi, experienţă care le-a spus că mult mai bine era cînd se aflau împreună, ar putea să administreze ţara mult mai bine ca înainte de Criza politică. Evident, dacă alegerile nu vor provoca tulburări grave în PNL şi chiar în USRPLUS. Pentru că adevăratul examen pentru cele două partide nu sînt alegerile, ci perioada de după alegeri”, a conchis Ion Cristoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video