Cristoiu: Iohannis are la dispoziţie planul B
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu susține că preşedintele Klaus Iohannis a amânat consultările pentru desemnarea unui nou premier pentru a câştiga timpul necesar rezolvării crizei din PNL şi fezandării USR PLUS, având însă şi un plan B, de rezervă.

„Dacă Istoricul ia în calcul automat cauzele obiective, de ce n-ar proceda la fel şi Istoricul clipei? E o întrebare pe care mi-o pun urmărind – nu fără amuzament – explicaţiile date în presă şi în politică actualei Crize politice. Liderii USR PLUS o pun pe seama personalităţii lui Florin Cîţu. Dacă Florin Cîţu ar fi fost Ludovic Orban, omul tuturor combinaţiilor, Coaliţia PNL, USR PLUS, UDMR ar fi rezistat mult timp de acum încolo. E atât de mare convingerea liderilor USR PLUS, impusă şi propriului electorat, că Ludovic Orban ca premier ar fi făcut toate concesiile USR, sacrificându-şi partidul, încât ei sunt gata să intre într-o alianţă cu Partidul pe care Ludovic Orban se pregăteşte să-l înfiinţeze pentru a merge la Cotroceni cu propunerea comună de premier.

Ce simplă ar fi rezolvarea crizei dacă lucrurile ar sta aşa de simplu!

Klaus Iohannis ar sugera PNL să renunţe la Florin Cîţu (îl vedeţi pe Florin Cîţu făcând gură?!), ar desemna un alt premier şi, gata, USR PLUS ar reveni în Coaliţie în aplauzele naţiunii. Numai că, iată, Klaus Iohannis nu dă semne c-ar vrea să facă pe placul USR PLUS. Dimpotrivă, preşedintele a avut două intervenţii la rând, pe 5 şi pe 6 octombrie 2021 în care nu numai că nu s-a lepădat de Florin Cîţu, ba mai mult a atacat USR şi nu PSD.

(...) Noi ştim însă din Istorie că în politică nu există simpatii şi antipatii, nici măcar legături de rudenie. Într-un eseu intitulat Neamurile ce se căsăpesc la nivel continental am dovedit că Istoria Europei e plină de crime pentru putere petrecute în familie: Fiul îşi otrăveşte Tatăl, Fratele îşi decapitează Fratele. De cumnate şi verişoare inutil să mai vorbim.

De ce nici măcar nu sugerează Iohannis că e dispus să renunţe la Florin Cîţu?

Pentru că Florin Cîţu poate fi sacrificat la schimb cu nişte concesii uriaşe făcute de USR PLUS în materie de ministere. Altfel spus USR PLUS ar trebui să se resemneze cu ministere care nu aduc nici parale, nici capital electoral şi nici măcar glorie: Ministerul Culturii, al Educaţiei Naţionale, al Sportului”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

„Indiscutabil, USR PLUS beneficiază de un electorat gata să accepte orice mişcare a liderilor USR. Da, dar acest electorat e redus ca număr. E deosebit de activ pe Facebook (el alimentează postările injurioase la textele lui Klaus Iohannis), dar nu suficient de mare pentru a se identifica cu întreg electoratul USR PLUS şi mai ales cu întreg electoratul de Dreapta. Nu e de mirare că USR PLUS se prăbuşeşte în sondaje. Partidul a primit votul pentru a îndeplini făgăduielile electorale. Ce electorat normal la cap e de acord ca partidul pe care l-a votat să intre în Opoziţie după doar opt luni de guvernare? Şi pe ce motiv? Că i-a făcut nu ştiu ce persoana numită Florin Cîţu?!

O simplă privire de Istoric asupra Cauzelor Obiective ale Crizei dezvăluie că ea are drept principal temei lupta pentru Putere (inclusiv, dacă nu mai ales) pentru resurse, între PNL şi USR PLUS. Operaţiunea n-a avut drept ţintă trimiterea cu orice preţ a USR PLUS în Opoziţie. Şi PNL şi Klaus Iohannis ştiu că Dreapta nu şi-a epuizat resursele electorale după doar opt luni de Guvernare”, a subliniat Ion Cristoiu.

Acesta susține că președintele Klaus Iohannis a amânat consultările nu pentru că n-are soluţie, ci „ca să câştige timp” pentru:

„1) Rezolvarea Crizei din PNL astfel încât susţinătorii lui Ludovic Orban, parlamentarii, îndeosebi, să-l părăsească.

2) Fezandarea USR. Prin asta înţeleg pe de o parte compromiterea USR PLUS în ochii electoratului de Dreapta, pe de alta ivirea nemulţumirilor fireşti, provocate de întrebarea: L-am dat jos pe Florin Cîţu. Şi cu asta ce-am făcut.

Dacă USR PLUS nu cedează, Klaus Iohannis are la dispoziţie planul B:

Un guvern tehnocrat sprijinit în Parlament de PNL şi PSD, până în martie 2022. În martie 2022, pe baza unui Acord încheiat de pe acum cu preşedintele, se dă drumul la mecanismul de declanşare a anticipatelor”, în opinia lui Ion Cristoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel