Show-ul Ellen DeGeneres, lovit de SCANDAL. Foști angajați acuză echipa de rasism și abuzuri
Data publicării:
Autor: Alexandra Cheroiu
WhatsApp
Ellen DeGeneres foto: captura video
Ellen DeGeneres foto: captura video
Zece foști angajați și un membru actual al echipei talkshow-ului prezentat de celebra Ellen DeGeneres susțin că s-au confruntat cu atitudini rasiste în spatele camerelor și acuză că ar fi fost concediați pe motiv că au participat la înmormântările unor membri ai familiei.

Deși emisiunea, difuzată încă din 2003, și-a construit brand-ul în jurul sloganului „Be Kind“ (trad. - „Fii Bun“), foștii angajați spun că este totul este „pentru show“. „Faptele bune se petrec doar când sunt camerele aprinse“, a declarat unul dintre ei pentru BuzzFeed, potrivit Daily Mail.

O femeie de culoare susține că a fost ținta unor abuzuri rasiale timp de 18 luni. Potrivit acesteia, la scurt timp după ce a fost angajată, producătorul i s-a adresat sarcastic, spunându-i „sper să nu devenim confuzi“, legat de faptul că doi angajați de culoare poartă codițe împletite. Totodată, acesta spune că unul dintre scenariști i-a spus în glumă: „Îmi pare rău, știu doar numele persoanelor albe care lucrează aici“, stârnind râsetele colegilor care nu i-au sărit în apărare.

Aceasta spune că i-a sesizat problema superiorului său, care, având la rândul lui un prieten afro-american, i-a spus doar: „Îți înțeleg frustrarea“.

Un alt angajat, care a făcut parte din echipă timp de un an și fusese internat într-un centru pentru probleme mentale în urma unei tentative de suicid, a descoperit la întoarcere că a rămas fără loc de muncă.

 „ׅAi crede că dacă cineva tocmai a încercat să își ia viața, nu îți dorești să aduci și mai mult stres în viața lui“, a spus acesta.

Alt fost membru al echipei a povestit că angajații au avut parte de un an greu, în care au trebuit să se lupte cu supervizorii și cei de la Resurse Umane pentru zile libere, fiind în cele din urmă concediați pentru participarea la funeraliile familiei.

Reacția producătorilor

Într-o declarație comună către BuzzFeed News, producătorii executivi Ed Glavin, Mary Connelly și Andy Lassner au declarat că iau în serios reclamațiile angajaților.

„Suntem cu adevărat copleșiți și ne pare rău să aflăm că chiar și numai o persoană din familia noastră de producție a avut o experiență negativă. Nu este ceea ce suntem, nici ce ne străduim să fim și nu reprezintă misiunea pe care Ellen și-a setat-o pentru noi”, se arată în declarație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel