'Ca urmare a sesizărilor formulate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului privind controlul constituţionalităţii înainte de promulgarea Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, la data de 17 februarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Curţii Constituţionale a României punctul de vedere întocmit cu privire la neconstituţionalitatea acestui act normativ, adoptat de Parlamentul României la data de 28.01.2020', se precizează într-un comunicat al CSM.
În punctul de vedere se menţionează că, deşi CSM nu are calitatea de parte în procedura de soluţionare a acestei sesizări, a avut în vedere practica constantă a CCR 'de a primi observaţiile şi opiniile formulate de terţe persoane în calitate de amici curiae'. 'Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate invocate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi de Avocatul Poporului sunt întemeiate, actul normativ fiind adoptat cu nesocotirea manifestă a unor dispoziţii din Legea fundamentală', mai precizează CSM.
Potrivit documentului înaintat CCR, legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 28 ianuarie 2020 'încalcă în mod grav principiul independenţei judecătorilor, precum şi statutul constituţional al procurorilor', contravine principiului egalităţii şi principiului nediscriminării şi încalcă dispoziţiile constituţionale care stabilesc procedura de adoptare a actelor normative, 'inclusiv sub aspectul competenţelor celor două Camere ale Parlamentului şi modalităţii de sesizare a acestora'.
'Este evident că prin eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor se încalcă jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale ce a stabilit fără echivoc că independenţa justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor', se arată în punctul de vedere.
În opinia CSM, prin legea adoptată s-a eliminat 'doar o parte neglijabilă' a pensiilor de serviciu, fiind păstrate drepturile respective pentru militari şi poliţişti din cauza restricţiilor impuse de lege pe perioada activităţii acestor categorii.
'Deşi pentru militari şi poliţişti, în cazul cărora s-a hotărât păstrarea drepturilor de pensie, s-a invocat existenţa unor restricţii impuse de lege pe perioada activităţii, în cazul magistraţilor, legiuitorul a ignorat complet specificul activităţii acestora, caracterizat prin obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, care nu le sunt impuse celorlalţi asiguraţi din sistemul public general', mai susţine CSM, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”