Cuculis: Ministerul Sănătății, DSU, CNSSU, chemate în judecată pentru Spitalul Foișor
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Adrian Cuculis
Sursă foto: Facebook Adrian Cuculis
Avocatul Adrian Cuculis a anunțat că Ordinul privind transformarea Spitalului Foișor în spital Covid-19 va fi atacat luni dimineață, la prima oră.

„La prima oră a zilei de luni o să fie atacat Ordinul respectiv. Vreau să văd instanța de judecată cum o să aprecieze cererea mea de suspendare a ordinului. Luni se va întâmpla, am vorbit deja cu colegii mei, se lucrează la cererea de chemare în judecată”, a transmis avocatul. „Avem o serie de instituții, inclusiv Ministerul Sănătății care a contrasemnat Ordinul respectiv, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSP), Comitetul pentru Situații de Urgență (CNSSU), toți vor fi incluși în această acțiune. Eu sper ca săptămâna viitoare să vedem un prim răspuns, pentru că cererea de anulare o să dureze. Dacă reușim să-l suspendăm, s-ar putea să nu infectăm și să umplem Spitalul Foișor de pacienți Covid”, a adăugat el, la Antena 3.

„Există legislație, ei se comportă acum ca niște orbi. Avem stare de alertă, dar, de esență, lucrurile care se petrec acum țin de starea de urgență”, a conchis Cuculis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel