La o jumătate de an după călătoria Patriarhului Nicodim la Moscova, Patriarhul Alexei I al Rusiei, însoţit de o suită semnificativă, vizitează România între 29 mai şi 11 iunie 1947. La Iaşi îi ies în întâmpinare ierarhi români şi câţiva oameni politici, iar în dimineaţa zilei de 30 mai 1947, întâistătătorul rus coboară pe peronul Gării Regale, înveşmântat în mantie verde – semn distinctiv şi apanaj al patriarhilor moscoviţi –, fiind întâmpinat de premierul Petru Groza. Patriarhul Nicodim nu fusese de faţă pe peronul gării bucureştene, fie din cauza neputinţelor vârstei înaintate, fie din cauza faptului că socotise un afront lipsa Patriarhului Alexei I de la sosirea sa în capitala Rusiei sovietice. Patriarhul Justinian, care, aşa cum am văzut, îl însoţise în călătoria din Rusia sovietică, spune în evocările sale că Nicodim a comentat nemulţumit împrejurarea pomenită.

Un cortegiu de maşini, în fruntea căruia se afla automobilul cu Patriarhul Alexei, a pornit spre Mogoşoaia, unde acesta avea să stea în timpul celor două săptămâni petrecute în ţara noastră, mai puţin zilele de vizită în teritoriul canonic al Bisericii. Există controverse astăzi, după 74 de ani, dacă Patriarhul rus a locuit în palatul brâncovenesc, restaurat de arhitectul G.M. Cantacuzino în anul 1922, sau în clădirea alăturată, ridicată în epoca interbelică şi devenită casă de creaţie a Uniunii Scriitorilor în timpul regimului comunist. După război, stăpâna Mogoşoaiei, Martha Bibescu, urmând sugestia Legaţiei Franţei la Bucureşti, s-a expatriat discret, stabilindu-se la Paris. 

Se cuvin reţinute câteva date din biografia celui de-al 13-lea Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii

Alexei I s-a născut în 1877 – avea 70 de ani când a sosit în România –, într-o familie de nobili, tatăl său deţinând demnitatea de şambelan al Curţii Imperiale Ruse. După ce a absolvit Facultatea de Drept, s-a înscris la Academia Teologică din Moscova, obţinând licenţa. A intrat în monahism în 1902, la 25 de ani, încă din vremea când era student, schimbându-şi numele de botez, Serghei, în cel călugăresc de Alexei. În 1912, Ţarul Nicolae al II-lea încuviinţează înălţarea Arhimandritului Alexei Simanski la rangul de episcop. Din 1923, când Patriarhul Tihon înfruntă puterea comunistă, cu finalitate tragică pentru el şi pentru Biserica sa, şi până în septembrie 1943, când Stalin îşi revizuieşte radical atitudinea faţă de Biserică, în sens pozitiv, Episcopul Alexei Simanski trece prin cumplitele vremuri de încercări care au durat două decenii, iar în 1945 el este ales în unanimitate şi înscăunat Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii. 

Cu toate zvonurile, care mai de care mai fanteziste, spre stupoarea tuturor, Patriarhul Alexei I a făcut o foarte bună impresie în țara noastră. Citez dintr-o mărturie: „Cei prezenți au fost impresionaţi de atitudinea Patriarhului Alexei I, care a slujit maiestuos, este prezent şi trăieşte clipa rugăciunii cucernic şi este un adânc cunoscător al tipicului şi rânduielilor bisericeşti...”. Autorul însemnării adaugă admiraţia pentru veşmintele liturgice ale Patriarhului moscovit, menţionând că dintre acestea „unul este în întregime din aur”.

Prima etapă a vizitei sale a fost Curtea de Argeş

După un popas semnificativ, delegaţia chiriarhală rusă ajunge la Sibiu şi, ulterior, la Cluj. În volumul de amintiri al Patriarhului Justinian găsim o singură menţiune privind prezenţa lui Alexei I în România: „În anul următor, noi am primit vizita Patriarhului Alexie cu delegaţia care îl însoţea. Au fost şi la Groza, la mormântul tatălui său, şi în multe părţi ale ţării, era în vară, în luna mai 1947.” 

O etapă importantă a vizitei delegaţiei ruse a constituit-o popasul la Castelul Peleş, unde Regele Mihai I l-a decorat pe întâistătătorul rus cu o distincţie oferită numai şefilor de stat, după care l-a invitat la dejun. Poate că oaspetele monarhului român îşi va fi amintit de palatul imperial în care părintele său a fost şambelan, iar ultimul ţar al Rusiei i-a semnat decretul de recunoaştere ca episcop. 

Ultima apariţie publică a Regelui Mihai a fost legată tot de Biserica naţională şi de ierarhii ei

Pe 20 noiembrie 1947, Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul era ales Mitropolit al Moldovei, însă cârja i-a fost înmânată abia după o lună, o situaţie similară cunoscând-o şi proaspăt aleşii ierarhi Firmilian Marin, Arhiepiscop al Craiovei, respectiv Sebastian Rusan, ales tot în ultima parte a lunii noiembrie 1947 Episcop al Maramureşului. De ce Regele le-a înmânat cârjele arhipăstoreşti abia luni, 22 decembrie 1947? Întrucât monarhul plecase din Bucureşti pe 12 noiembrie, împreună cu Regina-mamă şi cu câţiva apropiaţi, într-un avion pe care îl pilota, la Londra, unde, pe 20 noiembrie 1947, s-a celebrat nunta Principesei Elisabeta, viitoarea Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu Prinţul Philip. Abia peste o lună Regele a putut să îndeplinească una din prerogativele sale moştenite de la împăraţii bizantini: aceea de a înmâna chiriarhilor ortodocşi cârjele de arhipăstori. După ce a plecat de la Londra şi s-a oprit în Elveţia câteva zile, Regele Mihai s-a întors la Bucureşti cu trenul, duminică, 21 decembrie 1947, iar a doua zi a avut loc ceremonia de învestire a ierarhilor pomeniţi, consemnată atât de ziarul „Universul” din 24 decembrie 1947, cât şi în „Adevărul” din 23 decembrie, care adăuga următorul detaliu de protocol: „Cortegiul de automobile cu înalţii chiriarhi a plecat de la Sfânta Patriarhie escortat de un escadron călare de Gardă Regală”. Scriitorul Pericle Martinescu nota în jurnalul său în dreptul datei de 22 decembrie 1947: „Astăzi, Regele a primit la palat, cu mare pompă, pe cei trei noi mitropoliţi (sic!) – ai Iaşului, Craiovei şi Maramureşului, a căror învestitură a fost amânată până la sosirea suveranului (din străinătate, n.n.).” 

S-a spus că atât Patriarhul Alexei I, cât şi însoţitorii săi s-au întors cu impresii foarte bune din vizita în România. Patriarhul rus avea să revină în a doua şi ultima sa vizită în ţara noastră în 1962, pe când avea 85 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News