Cum a avut loc accidentul de la Raliul Iaşului, în care a murit Adi Răspopa. Titi Aur: Maşina s-a oprit brusc
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Federaţia Română de Automobilism
Facebook Federaţia Română de Automobilism
Titi Aur, expert în conducere defensivă şi fost pilot de raliuri, a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre tragedia petrecută la Raliul Iaşului, acolo unde pilotul Adrian Răspopa şi-a pierdut viaţa după ce maşina sa a intrat într-un cap de pod. 

Potrivit organizatorilor Raliului Iaşiului, în timpul Probei Speciale 2 maşina în care se afla echipajul Adrian Răspopa / Cosmin Diacu a intrat într-un cap de pod la Hadâmbu, după care a avut o ieşire violentă în decor.

"Orice probă specială este dificilă. De ce? Pentru că spre deosebire de ce trebuie să facem pe stradă, adică să nu ajungem la limită niciodată, pe astfel de probe pilotul încearcă să fie de fiecare dată la limită. Vorbim de o probă de macadam acum, când virajele se abordează în derapaj. Adică virajul la dreapta se face cu portierele din stânga în faţă, sau invers. Accidentul de azi a fost oarecum normal ca întâmplare, o ieşire în decor se datorează vitezei mari, dar anormal sau ghinionul este că fix acolo unde a ieşit s-a lovit de începutul unui cap de pod, iar maşina s-a oprit brusc. Aşa cum am spus de multe ori, nu viteza ucide, ci oprirea bruscă mai degrabă. Maşina de curse este foarte bine ranforsată, are scaune speciale, pilotul are cască, este bine protejat, doar că atunci când te opreşti brusc la o viteză mai mare de 60-70 la oră, oricât de bine ar fi ranforsată maşina, apar leziuni interne foarte mari. Cosmin Diacu, copilotul, are şi el coaste rupte, dar nu a fost primul care a fost lovit, el fiind în dreapta. Maşina s-a lovit cu portierele din stânga, fix în dreptul pilotului, ăsta a fost ghinionul. Dacă se lovea cu un metru mai în faţă sau mai spate, maşina probabil se rotea, posibil să fi avut şi ceva leziuni, dar nu erau atât de grave. 

Adi era un pilot foarte bun, iubea efectiv să meargă cu maşina, mergea frumos, o controla bine. Ghinionul a fost că s-a oprit fix în locul unde era cel mai grav. O lovitură laterală este mai periculoasă decât una frontală. La cea din faţă, maşina are loc să amortizeze. Se îndoaie lonjeroanele, dar e şi motorul, tot. Până se opreşte maşina, aceasta amortizează impactul. Când a dat cu portiera exact în capul de pod, a dat practic direct în corpul lui. Chiar dacă a avut scaun special, nu a avut cu ce să amortizeze. E un ghinion cumplit, pentru că dacă era un pic mai în faţă sau în spate, nu era atât de grav. Maşina era avariată, era un accident normal de curse, dar nu era atât de tragic finalul", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS: 

Marş de comemorare pentru Adrian Răspopa la Iaşi 

"Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.

Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei.Conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, prezentă la fața locului, este în aceste momente alături de cei apropiați lui Adi și de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere. La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului.

Odihnește-te în pace, Adi!", se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei. 

Colegii săi vor organiza un marş în Iaşi în memoria pilotului, sâmbătă seară. 

VEZI Pilotul Adrian Răspopa a murit după un accident la Raliul Iaşului. Marş de comemorare organizat de colegi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel