Spală roşiile într-o soluţie de 1:3 de oţet cu apă. Înlătură-le toate codiţele şi orice parte afectată. Taie roşiile mari în sferturi, roşiile medii în jumătăţi, iar roşiile mici le poţi lăsa întregi, crestându-le însă, pentru a permite dilatarea apei din ele, potrivit retetepractice.ro.
Aşază roşiile pe o tavă, cât mai răspândite una faţă de cealaltă, şi dă-le la congelator pentru 10-20 minute, în funcţie de temperatura pe care o ai setată pentru funcţia de congelare. După ce timpul s-a scurs, scoate roşiile şi depozitează-le în pungi sau în caserole cu capac, închise ermetic. Dă recipientele la congelator până când vei dori să consumi roşiile.
Nu trebuie decât să le scoți de la congelator, dacă vrei să le consumi în anotimpul rece. Dezgheaţă-le şi adaugă-le în salată, în mâncărurile preferate şi chiar în ciorbe. Punându-le astfel la păstrare, vei putea să iei câte o jumătate de roşie sau câte o felie, în funcţie de modul în care le-ai depozitat peste iarnă, fără a decongela toată caserolă.
Vezi și: Cum se congelează carnea corect. Cea mai mare greșeală pe care o faci
Ce fel de sare se pune la murături. Gospodinele trebuie să știe!
Cum decojești roșiile rapid
Dacă îți propui totuși să nu le congelezi și îți dorești să le folosești atunci, pe loc, la gătit, iată cum le poți decoji rapid...
Spală roșiile, rupe-le codițele înainte și folosește un vas special pentru microunde să le încălzești. Pune roșiile într-un bol potrivit pentru microunde și taie-le în cruce la vârf. Dacă nu le tai, riști să explodeze în cuptor. Tăietura în cruce te ajută să decojești roșiile foarte ușor.
Poți decoji roșiile folosind și apa clocotită. Taie roșiile în cruce la vârf, apoi scufundă-le timp de un minut în apa care clocotește deja. Apoi, pune-le într-un bol cu apă rece cu gheață, să se răcească brusc și să se decojească mai ușor.
Vezi și: Ce se întâmplă dacă pui o lămâie în congelator. Trucul cu efecte uimitoare!
Cum vezi dacă saramura pentru murături este bună. Ai nevoie de un ou. Testul eficient
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema