Cum scapi de grăsimea de pe abdomen. Remediu natural: Se consumă înainte de masă
Autor: Ema Apostu pe 23 iul, 08:46 | Magazin

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Acest remediu natural te-ar putea ajuta să scapi de grăsimea acumulată în zona abdomenului şi de kilogramele în plus.

Ai nevoie de o căpăţână de usturoi (aproximativ 12 căţei), 500 ml vin roşu de bună calitate, un recipient din sticlă.

Curăţă usturoiul şi taie-l în bucăţi mici, apoi pune-l într-un recipient din sticlă. Umple sticla cu vin roşu, apoi pune-o într-un loc în care pătrunde lumina naturală (pe balcon sau lângă fereastră) şi las-o acolo timp de 15 zile, potrivit suntgospodina.ro.

După 15 zile, strecoară lichidul pentru a elimina usturoiul. Pune din nou vinul în sticlă. Consumă câte o lingură de vin de 3 ori pe zi, înainte de mese, până se termină tot vinul. Dacă doreşti, poţi repeta tratamentul, dar mai întâi, trebuie să faci o pauză de 15 zile. Cei care nu pot bea vin îl pot înlocui cu oţet de mere.

Usturoiul reduce pofta de mâncare şi accelerează metabolismul, ducând astfel la arderea mai rapidă a grăsimii. Consumat în mod regulat, usturoiul contribuie şi la eliminarea kilogramelor suplimentare.

În tot acest timp, trebuie să mergi pe jos cel puţin 20-30 de minute pe zi. 

Vezi și: Cum slăbești 100%. Cori Grămescu, secretul unui trup de invidiat: Rețeta clasică

Pizza de dietă. Cori Grămescu, rețeta: Este absolut delicioasă

Beneficiile consumului de usturoi

Usturoiul este bogat în vitamine şi nutrienţi, inclusiv vitaminele B1, B6, C, calciu, magneziu, cupru, seleniu şi multe altele, potrivit adevarul.ro. Îmbunătăţeşte circulaţia, scade nivelul colesterolului „rău“ şi previne bolile de inimă. Totodată, încetineşte formarea plăcilor pe artere, plăci care cresc riscul de atac de cord şi AVC.

Usturoiul este eficient în reducerea tensiunii arteriale, în special a celei sistolice. Reduce durerile provocate de artrită și inflamaţiile asociate cu tot felul de forme de artrită. Îmbunătăţeşte imunitatea fiind o importantă sursă de vitamina C, B6 şi minerale precum seleniu şi magneziu.

Luptă împotriva infecţiilor cu fungi, inclusiv a infecţiei care provoacă „piciorul de atlet“, precum şi a ciupercii care provoacă candidoză.

Vezi și: Dieta Cambridge. Slăbești până la 15 kilograme

Dieta de cinci zile. Slăbești până la 2 kilograme pe zi

Magazin Vezi toate articolele
Crossuri parteneri