Cum şi de ce au fost construite staţii meteo în vârf de munte. Dezvăluiri din interiorul ANM
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operaţională în cadrul ANM, a explicat, într-un interviu acordat DC News, care a fost gândirea alegerii locaţiilor în care să funcţioneze staţiile meteo din vârf de munte, aşa cum este, de exemplu, cea din Bucegi, de la Vârful Omu. 

"Procesul de selectare a locaţiilor în care au fost amplasate staţii meteorologice reprezintă munca unui proces complex. A fost făcută o analiză pentru a se stabili densitatea de staţii meteo în funcţie de reprezentativitatea parametrilor pe  care aceasta îi include.

Temperatura e un parametru care are o reprezentativitate mai mare, dar există zone – cum sunt cele depresionare – unde aceste condiţii locale îşi pun semnificativ amprenta asupra acestui factor. Vântul – este un alt parametru care are un grad mult mai redus de reprezentativitate într-un anumit sezon sau în anumite situaţii. (...) Ideal este să ai informaţii asupra măsurătorilor pe toate treptele de relief.  Acest proces de prevedere a vremii presupune informaţii de la sol, fie că vorbim de altitudinea unei localităţi de la câmpie, fie că vorbim de altitudinea unei localităţi de munte. (...) În funcţie de acest grad de reprezentativitate a parametrilor meteorologici ajungem să identificăm poziţiile în care ar fi cel mai potrivit a instala o staţie meteorologică", a explicat, pentru cititorii DC News, Gabriela Băncilă.   

VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel