Dacia 1300 a fost folosită în serialele Gotham, the Americans şi Blindspot. Iar cel mai recent, atât Dacia, cât şi ARO au fost folosite pentru serialul Bull, filmat la New York şi al cărui prim episod va fi difuzat în luna mai.
Totul a început de la o filmare făcută de către Eduard Palaghiţă cu Dacia. „Un prieten m-a contactat pentru că ei căutau maşini est-europene pentru The Americans. M-au contactat şi le-am dat poze cu Dacia şi Aro. Apoi m-au mai contactat pentru alte filmări şi am dezvoltat o relaţie bună cu ei. M-au contactat şi pentru alte maşini şi aşa am decis ca să deschid o companie ca totul să treacă prin firmă”, povesteşte Eduard Palaghiţă pentru Adevărul.
Legat de cele două maşini româneşti pe care le deţine şi, Eduard Palaghiţă spune că Dacia 1300 este la fel cum a ieşit din fabrica de la Mioveni, are motorul original de 1.3. ARO este un prototip pe care s-au testat piesele pentru Aro Hunter, modelul pentru export SUA. Are motor de Ford, servodirecţie, aer condiţionat şi alte piese specifice modelului american. „Motorul şi şasiul nu au serii, lucru care a făcut înmatricularea dificilă, dar până la urmă am rezolvat problema”, adaugă Eduard Palaghiţă.
Apariţie în serialul Bull pentru cele două maşini româneşti
„S-a întâmplat ca alte companii să nu reușească să gătească anumite mașini pentru filmări și m-au contactat pe mine. De exemplu, recent am fost contactat pentru mașini cu volan pe dreapta. Aveau nevoie de 15 mașini și ei găsiseră doar cinci în 2 săptămâni. Eu am găsit încă opt maşini în doar două zile”, spune Eduard Palaghiţă.
În luna mai, va fi difuzat un episod din serialul Bull în care apar atât Dacia 1300, cât şi ARO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”