"Foarte multe emoții în aceste momente, nume peste nume, declarații și întrebări care țin mai degrabă de un „reality show” decât de o situație care implică mult echilibru și urgență. Foștii noștri parteneri m-au rugat să aștept până mâine pentru a vedea dacă partidele lor sunt de acord sau nu să reformăm coaliția. Am decis să aștept până vineri. Nu avem prea mult timp la dispoziție, dar am decis să aștept, pentru că un eventual guvern susținut de Coaliție ar fi cel mai bun lucru acum.
În rest, nu mă joc cu mandatul primit de la președintele României, așa cum nu mă joc atunci când discutăm despre lunile care urmează.
Situația politică este instabilă, situația economică se degradează, situația medicală este dezastruoasă. Și, cu toate acestea, primesc întrebări peste întrebări despre jocurile politice care fascinează pe toată lumea în aceste momente. Nu cad pradă disonanței și am răbdare, pentru că în această perioadă trebuie ca cineva să aibă calmul necesar rezolvării unei crize.
Mi-aș dori să terminăm acest balet al divertismentului politic în care persoanele sunt mai importante decât rezultatul. Nu cer nimănui sacrificii politice, dar sper că încă suntem suficienți oameni maturi care să știe că soluțiile implică renunțare, poate o formă de sacrificiu, dar și diplomație. Avem un început de negociere și vă rog pe toți, cetățeni sau oameni de presă, analiști politic sau simpli pasionați de jocul politic, să înțelegeți că de rezultatul din aceste zile depinde viața multor cetățeni ai României.
Am fost azi întrebat și dacă am impresia că aș putea fi un premier de sacrificiu. Răspunsul meu e simplu: da, oricine își va asuma guvernarea în următoarele săptămâni și luni va face un sacrificiu. Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea. Mai mare sacrificiu decât cel de a guverna în această perioadă, din punct de vedere politic, nu cred că există. Nouă nu ne e teamă de acest lucru", a transmis Dacian Cioloş, miercuri, ca o concluzie după discuţiile de astăzi cu cei de la PNL şi UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”