Dan Barna, despre Mineriada din 13 - 15 iunie 1990: Nu uităm!
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Dan Barna, despre Mineriada din 13 - 15 iunie 1990: Nu uităm!  /  Sursă foto: Gov.ro
Dan Barna, despre Mineriada din 13 - 15 iunie 1990: Nu uităm! / Sursă foto: Gov.ro
Dan Barna, liderul USR-PLUS, a transmis un mesaj la 31 de ani de la evenimentele nefericite din 13-15 iunie 1990.

Dan Barna, liderul USR-PLUS, a transmis, pe Facebook, un mesaj la comemorarea a 31 de ani de la Mineriada din 1990:

„31 de ani mai târziu, n-am uitat mineriada din 13-15 Iunie.

FSN-lui Ion Iliescu a mințit, a manipulat și a alimentat ura pentru a-și conserva puterea și pentru că așa au înțeles ei democrația. O înțelegere strâmbă și criminală care a lăsat în urmă o țară ale cărei răni încă se vindecă.

31 de ani mai târziu, dreptatea încă își așteaptă timpul. Adevărul e cunoscut, însă prețul pentru el nu l-au plătit decât victimele.

Democrația noastră s-a născut și atunci, pe străzile Bucureștiului. În numele oamenilor care au suferit în acele zile suntem datori să cerem încă o dată justiției să își facă datoria până la capăt.

De uitat nu uităm“, a scris Dan Barna pe Facebook.

Florin Cîțu, la 31 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

Florin Cîțu, primul ministru al României, a transmis un mesaj la împlinirea a 31 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990:

„Au trecut 31 de ani de la una dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre postdecembriste, când cercuri ale puterii de atunci au învrăjbit români contra români. Acțiunile de reprimare a manifestației-maraton din Piața Universității și mineriada din 13-15 iunie 1990 au demonstrat cât de grave pot fi consecințele diversiunilor și manipulărilor: oameni uciși, răniți și democrația pusă în pericol.

Sunt lucruri care rămân în memoria colectivă, răni încă deschise atât timp cât nu știm adevărul și vinovații. Justiția este încă datoare românilor în această privință.
Nu trebuie să ne fie teamă de adevăr și să avem înțelepciunea de a cultiva dialogul și de a nu ne lăsa pradă încercărilor unora de a ne dezbina. Vedem cum pandemia ne-a pus pe toți de aceeași parte a baricadei și doar prin eforturile noastre comune începem să revenim la normalitate. Chiar dacă avem opinii diferite, trebuie să ne urmăm drumul comun, construit pe democrație, coeziune socială și relansare economică post-pandemie”, a precizat premierul Florin Cîțu (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel