Daniel Gheorghe (PNL), după episodul cu Şoşoacă şi Ambasada Rusiei: Penibil! Nici în glumă nu poţi să faci aşa ceva
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Deputatul liberal Daniel Gheorghe a comentat episodul cu Diana Şoşoacă, atunci când senatoarea a spus că cere scuze scuze Ambasadei Rusiei la Bucureşti după ce mai mulţi oameni au protestat în faţa sediului acesteia, faţă de masacrul de la Fântâna Albă.

"A fost un episod penibil (...) dar şi jignitor. Pentru mine ca român, ca om care cunoaşte în familie chiar ce a însemnat tragedia românilor basarabeni şi bucovineni, reprezintă o insultă. Nici în glumă nu poţi să faci aşa ceva. Vorbim despre una dintre cele mai mari tragedii pe care le-au trăit românii în cel de-al doilea Război Mondial. Vorbim de nişte oameni nevinovaţi – femei, copii, oameni în vârstă – care au fost masacraţi de nişte criminali odioşi din NKVD, GRU şi alte structuri ale forţelor represive sovietice, ale celei mai criminale expresii sovietice, Rusia lui Stalin.

Nu se poate aşa ceva! Şi la fel cum autorităţile ucrainene trebuie să-şi revizuiască comportamentul faţă de România urgent şi să încheie cu toate aceste simpatii tot mai nedisimulate faţă de autoritarismul sovietic, faţă de mişcările acestea revanşarde, sunt lucruri pe care Ucraina trebuie să le revizuiască şi faţă de care eu nu pot fi niciodată de acord", a declarat deputatul Daniel Gheorghe la emisiunea "Pe Plan Extern".

Ce a declarat, la momentul respectiv, Diana Şoşoacă

"În calitate de senator, mi-am cerut scuze Ambasadei Rusiei față de jignirile aduse de anumite persoane. Nu ai dreptul să declanșezi un conflict diplomatic din care noi putem ieși terfeliți într-un hal fără de hal. Ce căuta mitingul care e împotriva restricțiilor pandemice să ni se deturneze către stricarea unor relații diplomatice și așa precare cu vecinii", a spus Diana Șoșoacă. 

VIDEO: 

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel