De ce a ”dispărut” Radu Tudor de la Antena 3
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Radu Tudor, Antena 3
Radu Tudor, Antena 3
Radu Tudor a revenit, luni, în platoul Antena 3.

Radu Tudor s-a aflat, timp de 14 zile, în „izolare”.

„Medicina se află în fața unei provocări uriașe. Bătălia aceasta ne implică și pe noi, din punct de vedere emoțional și fizic, dar cel mai mult îi implică pe medici. Sunt chiar și informații care ne pot da speranță că o soluție medicală ar putea să fie găsită mai devreme. Dar, până atunci, noi trebuie să fim pregătiți fizic și psihic ca această bătălie să o putem duce împreună. Nu avem voie să lăsăm garda jos.

Într-o pandemie, soluția vine în egală măsură de la medici, de la instituțiile statului, de la companiile private și de la cetățeni. Doar împreună în acest efort vom reuși să ajungem cu bine la final.

În această perioadă, în care am fost 14 zile în izolare, am remarcat cu multă atenție modul în care mai mulți medici din România s-au implicat cu un un efort profesional în spitale, dar și cu mesaje foarte interesante care au reușit să stârnească atenția opiniei publice și dorința noastră de a ne implica", a spus Radu Tudor, luni seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii sale „Punctul de întâlnire".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel