De ce crapă cireșele. Cum previi acest fenomen. Metode simple care funcționează
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Ai observat că cireșele tale au început să crape? Iată care este explicația și ce ai de făcut pentru a preveni acest fenomen neplăcut.

Cireşele şi vişinele crapă în perioada de coacere a fructelor - în lunile mai şi iunie. În această perioadă, volumul precipitaţiilor este mai ridicat. Aşadar, ploile reprezintă cauza principală pentru care cireşele şi vişinile ajung să crape în perioada lor de coacere.

Temperatura care favorizează acest fenomen de crăpare al fructelor este de aproximativ 20 de grade Celsius. Potrivit specialiştilor, picăturile de ploaie rămân pentru mai mult timp pe coaja fructelor, acestea absorbind în cele din urmă apa. Astfel, tensiunea creată duce la crăparea efectivă a fructelor. 

Vezi și: Cum plantezi un cireș folosind sâmburi. Nimic mai simplu! Iată metoda

Cum previi crăparea cireșelelor

În cazul în care se anunţă ploi, este de preferat să opriţi pentru moment udările grădinii. În perioada de coacere, reduceţi cantitatea de apă pe care o oferiţi cireşilor (Prunus avium) şi vişinilor din livadă. Apoi, ţineţi cont de faptul că în perioada de creştere a cireşelor nu trebuie să administraţi îngrăşăminte cu azot. Fertilizarea poate duce la o dezvoltare prea accelerată a fructelor, acestea devenind mult mai predispuse la crăpare.

Aerisirea cireşilor şi a vişinilor s-ar putea dovedi extrem de utilă pentru a evita acest fenomen de crăpare a cireşelor şi a vişinelor, aerul circulând mai uşor şi ajutând la evaporarea picăturilor care ajung pe fructele coapte.

Produsele pe bază de calciu se pot dovedi folositoare. Fertilizanţii cu aplicare foliară sau biostimulatorii cu conţinut de calciu şi bor previn într-o bună măsură crăparea fructelor la pomii fructiferi sâmburoşi.

Vezi și: De ce să bați cuie ruginite în pomii fructiferi. Ajută mai mult decât ai fi crezut

Sunt recomandate şi produsele pe bază de lecitină. Lecitina naturală întăreşte mecanismele de apărere ale ţesuturilor plantelor şi împiedică pătrunderea fungilor. De asemenea, lecitina naturală ajuta fructele să dezvolte o coajă mai durabilă şi mai elastică, fenomenul de crăpare fiind prevenit astfel.

În cazul cireşelor sau vişinelor deja culese, este recomandat să le scufundaţi în apă cu gheaţă, acest lucru prevenind crăparea fructelor.

Vezi și: Cum poți folosi scorțisoara în grădină sau în cazul plantelor la ghiveci. Te ajută foarte mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel