De ce se tem românii când vine vorba de bani
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Buzunar gol
Buzunar gol
A nu avea un venit sigur, imposibilitatea de a-și întreține copiii și lipsa unor resurse financiare suficiente la pensie sunt doar câteva dintre temerile adulților români, arată un studiu care arată nevoia esențială de educație financiară în familii.

La studiu au participat peste 1000 de persoane din toată țara. 61% dintre persoane sunt căsătorite, iar 25.7% sunt necăsătorite. Marile temeri când vine vorba despre banii în familie sunt: frica de a nu avea un venit sigur (30,3% dintre respondenți), frica de a nu îți putea întreține copiii (17,5% dintre respondenți) și frica de a nu avea bani la pensie (15,5% dintre respondenți).

Subiectele despre care românii ar dori să afle mai multe sunt: investițiile (35,7%) educația financiară a copiilor (18,8%), achizițiile mari precum case, mașini sau pământuri (10,7%) și economiile (10,7%). Inițiatorul studiului a vrut să afle și ce fel de comportamente financiare au membrii într-un cuplu. 36,6% dintre respondenți au spus că au un comportament asemănător cu cel al partenerului când vine vorba despre a cheltui sau a câștiga bani, iar 35,4% dintre participanții la studiu au comportamente parțial diferite de cele ale partenerilor lor, transmite Mediafax.

"Finanțele în cuplu sunt mult mai complexe decât finanțele individuale"

„Finanțele în cuplu sunt mult mai complexe decât finanțele individuale. Fiecare dintre noi avem niște tipare financiare „moștenite” din familie pe care nu le conștientizăm. Abia atunci când ne așezăm la masă cu partenerul, acestea încep să iasă la iveală și de multe ori duc la conflicte. De aceea, este bine să învățăm să ne cunoaștem partenerul și din acest punct de vedere pentru a învăța cum să ne atingem împreună obiectivele financiare.”, spune Eusebiu Burcaș, expert financiar.

„Un lucru extrem de îngrijorător este faptul că în multe familii, partenerii se folosesc de bani pentru a-i influența pe copii și pentru a-i atrage de o parte sau de alta. Astfel copiii își creează tipare financiare nesănătoase cu privire la bani.” , mai spune Eusebiu Burcaș. România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește educația financiară a cetățenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel