Decizie CCR, conflict pe numirea premierului. Greblă: Orban trebuie să-și depună, cât mai repede, mandatul
Autor: Irina Constantin pe 24 feb, 17:06 | Guvern

Toni Greblă, fost judecător CCR, este de părere că, după decizia Curții Constituționale, Ludovic Orban trebuie să-și depună urgent mandatul de premier. 

"Preşedintele, ca de altfel orice cetăţean al ţării, cu atât mai mult preşedintele României, trebuie să respecte deciziile CCR şi, de asemenea, premierul desemnat trebuie cât mai repede posibil - astăzi, mâine - să-şi depună mandatul la Cotroceni, constatând că, pe de o parte au fost vicii de constituţionalitate în desemnarea sa, dar, în acelaşi timp, pe de altă parte, el nu poate să închege o majoritate parlamentară care să-i susţină toată candidatura, ba dimpotrivă, am văzut, chiar partidul din care face parte şi el însuşi - au declarat că nu o să-l voteze pe Ludovic Orban", a declarat Toni Greblă, pentru Agerpres.

El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să reia consultările cu partidele politice în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier.

"El (Orban - n.r.) este în imposibilitate de a-şi duce mandatul până la capăt, astfel încât ar trebui să-l depună astăzi. Repet, mandatul de premier desemnat. Şi, urmare a acestui fapt, preşedintele să reia consultările cu partidele politice în vederea desemnării unui candidat capabil să închege, în jurul lui şi al programului lui, o majoritate parlamentară", a mai spus fostul judecător CCR. 

Te-ar putea interesa și ....
Guvern Vezi toate articolele
Crossuri parteneri