Prefectul de Cluj îi reproșează directorului liceului închiderea școlii.
„Se va lua măsura suspendării activității celor 2 clase pentru 14 zile, urmând ca, dacă situația cazurilor pozitive va evolua negativ, să luăm decizia de a trece la scenariul trei pentru întreaga unitate de învățământ. Reamintim că vineri, luni și marți unitatea de învățământ va desfășura doar cursuri online”, spune prefectul de Cluj Mircea Abrudan.
Prefectul spune că directorul unității a luat decizia de închidere a școlii fără a respecta prevederile legale și a solicitat o anchetă și măsuri disciplinare. „Decizia sau recomandarea de a trimite toți copiii acasa, daca a existat, s-a luat fara avizul organismelor abilitate în acest sens și am solicitat deja ISJ Cluj o anchetă în acest sens și luarea de măsuri disciplinare. Nu e acceptabil că în astfel de situații sa se ia masuri in nume personal, fara a se respecta prevederile legale în vigoare”, spus prefectul.
Abrudan spune că decizia închiderii școlii se poate lua la apariția a trei cazuri în clase diferite, ținând cont de mai multi factori de risc pe care îi analizează ISJ și DSP, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales