Decizie controversată în Franța. Restaurant, despăgubit pentru pierderile din pandemie. Ce URMEAZĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: RMC
WhatsApp
O decizie foarte controversată a fost dată vineri 22 mai de către tribunalul de comerț din Paris împotriva asiguratorului Axa Franța. Printr-o hotărâre de măsuri provizorii, tribunalul a ordonat Axa asigurări să plătească 45.000 euro către unul dintre restaurantele ce face parte din grupul Eclore din Paris.

Stéphane Manigold, președintele grupului care a dat în judecată grupul, a vorbit în fața bistro-ului cu presa, afirmând că „azi este o zi mare pentru toți micii și mari patroni care suferă, care mi-au dat energie să mă bat. Axa a folosit mijloce excesive pentru a ne elimina. Am înfrunat o multinațională și am câștigat. Tribunalul ne-a acordat două luni și jumatate din profitul nostru brut".

În fapt, grupul a fost forțat să-și închidă restaurantele în data de 14 martie, după decizia primului ministru francez de instaurare a izolării. Restauratorii s-au întors împotriva asiguratorilor, care au prevăzut în marea majoritate a contractelor din Franța o clauză „de lărgire în cazul pierderilor pentru închidere administrativă impusă de serviciile de poliție sau de igienă sau de securitate".

Asiguratorul a invocat că închiderea restaurantului prin decizia primului ministru nu constituie o „închidere administrativă" și ca atare clauza contractuală nu îi este aplicabilă. Încă de la începutul crizei, asiguratorii au invocat că pandemia COVID 19 nu intră sub incidența clauzelor de acoperire a pierderilor de exploatare pentru că acest risc nu este asigurabil întrucât atinge toate comerțurile în același timp.

Axa a declarat că va face apel la această decizie și că va prezenta pe fond probele cu privire la această clauză întrucât nu consideră că ea acoperă situația pandemiei globale. Mai mult decât atât dezacordul cu privire la interpretarea clauzei va face obiectul dezbaterii în apel, dezbatere ce nu a putut avea loc în fața judecătorului delegat cu luarea unor măsuri provizorii.

Rezolvarea acestor cauze este de lungă durată și cel puțin în Franța trebuie analizată de la caz la caz. În toate cazurile, decizia tribunalului comercial aduce incertitudine și în rândul asiguratorilor atât timp cât nu este definitivă: poate că toți asigurații care au clauze de acest tip în contractelor lor vor fi despăgubiți, sau poate că companiile de asigurare vor dori să meargă până la finalul procesului de justiție, până la obținerea unei hotărâri definitive. Cea mai mare teamă este că acest proces poate dura destul de mult timp, motiv pentru care mulți dintre asigurați pot da faliment până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cum rămâne cu situația asiguraților din România?

După știința noastră, în marea majoritate a cazurilor asiguraților din România, aceste tipuri de contracte sunt strict contracte de adeziune, unde asiguratul nu are șansa negocierii clauzelor contractuale și fie semnează contractul în termenii stipulați de asigurator, fie alege un alt asigurator sau nu se asigură.

Rare sunt cazurile în care patronii aleg o asigurare extinsă, mult mai costisitoare. Este și mai clar că marea majoritate a comerțurilor sunt organizate ca și societăți comerciale și ca atare nu intră în noțiunea de consumator pentru a putea invoca o eventuală inechitate contractuală.

Și totuși, dacă instanțele din România ar admite poziția dominantă a asiguratorului și ar admite o interpretare extensivă, cert, a articolului 13 litera e din legea 72/2013 ce prevede că instanța va ține cont de calificarea ca abuzivă a unei clauze de toate circumstanțele cauzei, în special de „poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie", poate unele contracte încheiate și de restaurantele din România ar avea o șansă să fie interpretate spre a obține pentru asigurat măcar o mică indemnizație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel