Ducesa Meghan de Sussex ar fi semnat un contract cu compania Disney, pentru a asigura rolul de narator al unui proiect, iar încasările obținute vor fi donate unei asociații caritabile care se ocupă de protejarea vieții sălbatice, potrivit The Hollywood Reporter.
Publicația britanică The Times scrie, citând surse, că ducesa Meghan va dona suma obținută pentru acest proiect organizației Elephants Without Borders.
Decizie luată înainte de anunțul renunțării la rangul de membri "seniori"
Se pare că tranzacția a fost încheiată înainte ca aceasta și soțul ei, prințul Harry, să anunțe că vor renunța la rangul de membri "seniori" ai familiei regale britanice.
Anterior, ducii de Sussex au mai colaborat cu Disney pentru premiera europeană, de la Londra, a filmului "The Lion King", din iulie anul trecut.
Evenimentul a avut rolul de a colecta fonduri pentru organizația African Parks, susținută de prințul Harry, citează Mediafax.
Ce le-au oferit pentru micul Archie
De asemenea, Disney le-a oferit celor doi o acuarelă Winnie-the-Pooh (Winnie de pluș) pentru a sărbători nașterea fiului lor, Archie.
Disney nu a confirmat, deocamdată, informația privind noul proiect în care ar fi implicată ducesa Meghan.
Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă
- Cum a ajutat Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, la urgentarea dosarului Mineriadei