„Știu că publicul ne cere de mult timp o piesă împreună, însă eu nu pot face colaborări decât atunci când simt că e piesă potrivită. Abia după ce am compus și am înregistrat „Ne vedem noi”, am simțit că este o piesă pentru noi doi. Pur și simplu mood-ul piesei mi s-a părut potrivit cu stilul și cu vocea Deliei. Așa i s-a părut și ei și iată-ne lansând piesă.”, povestește Smiley.
Piesa „Ne vedem noi” s-a născut la începutul pandemiei, într-o perioada în care oamenii nu se puteau vedea unii cu alții, când Smiley, abia întors din America, a decis să se autoizoleze în casa sa, împreună cu o parte dintre colegii de la HaHaHa Production alături de care fusese plecat: „Eram în mansarda mea, alături de Lucian Nagy și de Șerban Cazan, fiecare dintre noi era departe de ai lui, de persoanele iubite, și așa a apărut Ne vedem noi. În perioada aceea făceam multe live-uri pe Facebook și pe YouTube și chiar am cântat atunci, la cald, părți din piesă oamenilor care erau pe recepție. Abia după ce am terminat-o, am simțit că îi lipsește dimensiunea feminină, că este de fapt un dialog muzical între un „el” și o „ea” și iată că, după o altă perioada de lucru, auziți acum varianta ei finală, cu Delia.”, declară artistul Smiley.
Lansarea piesei “Ne vedem noi” este o sărbătoare pentru iubitorii de muzică, dar și pentru artiștii care o interpretează.
„Sunt fericită că în sfârșit lansăm această piesă. Mă bucură mult colaborarea cu Smiley, prietenul pe care parcă îl știu de o viață. E neschimbat: mereu creativ, fericit și zâmbitor. Această colaborare a venit de la sine. E o piesă care ne sensibilizează și sperăm să ajungă cu căldură în sufletele tuturor”, declară cu entuziasm Delia.
Co-producție HaHaHa Production, Delia și Cat Music, cu muzica semnată de Smiley, Lucian Nagy și Șerban Cazan, cu versurile scrise de Smiley și producția muzicală semnată de Lucian Nagy și Șerban Cazan, piesa „Ne vedem noi”, cântată de Smiley împreună cu Delia vorbește despre revederea după o perioada de schimbare.
„Expresia „Ne vedem noi” poate avea nenumărate sensuri și poate fi spusă pe multe tonuri, așa că lăsăm ascultătorii să-și descifreze mesajul în tonul potrivit lor și poveștii pe care o trăiește fiecare”, adaugă Smiley, a cărui activitate poate fi urmărită pe canalele sale oficiale de YouTube, Facebook, Instagram și Tik-Tok.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană