Deputatul USR Braşov Tudor Benga s-a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, "sceptic" că în acest an vor fi alegeri în două tururi pentru primari, el susţinând că nici PSD şi nici PNL nu au interesul să tranşeze această problemă.
"Personal, sunt mai degrabă sceptic că vom avea alegeri în două tururi pentru primari în acest an. Şansele se duc undeva la 10-15% sau poate chiar mai jos, pentru că sunt trei lucruri care mie îmi dau serios de gândit", a afirmat deputatul USR.
Restricţionarea dreptului la vot a celor care obţin viza de flotant
Conform acestuia, restricţionarea dreptului la vot a celor care obţin viza de flotant cu 60 de zile înainte de data alegerilor, conform proiectului pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, creează "o mare problemă de constituţionalitate".
De asemenea, Tudor Benga a făcut referire la decizia Curţii Constituţionale, care "şi-a rezervat dreptul să conteste orice modificare trecută prin asumare a Guvernului, dar şi la şedinţa de joi a comisiei parlamentare electorale, citează Agerpres.
"Ieri (joi-n.r.) a avut loc, după 6 luni, o şedinţă a comisiei speciale electorale. (...) Eu am sperat că este o oportunitate să deblocăm mai ales proiectele de lege referitoare la alegerea în două tururi, mai ales că este din ce în ce mai clar că şi calea asumării este vulnerabilă. Am constat, din păcate, o piesă de teatru, o întreagă şaradă, (...) PSD-ul s-a prefăcut că se luptă (...), PNL-ul a venit cu o întreagă argumentaţie că această comisie nu mai poate funcţiona.(...) Tot acest teatru mie îmi sugerează că niciunul dintre cele două partide nu are un interes să tranşeze această problemă", a mai afirmat deputatul USR Braşov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță