'Vă rugăm să luaţi act de grava încălcare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi să dispuneţi rectificarea rezultatului votului exprimat în data de 15 iunie 2021, în cadrul şedinţei de vot final, asupra moţiunii simple iniţiate de deputaţii grupului PSD - 'Cristian Ghinea, de la zero la abis'. (...)
Potrivit Regulamentului, există o singură opţiune de exprimare a votului asupra moţiunii simple, şi anume votul cu cartela. Astfel, la moţiunea simplă s-au exprimat 139 de voturi pentru, 126 contra, pe cartelă, ce corespund deputaţilor aflaţi în sală. Se constată că un număr de 50 de voturi exprimate online, prin intermediul tabletelor, a fost cuantificat şi prezentat în rezultatul final, contrar prevederilor Regulamentului, care stipulează că doar actele normative, în timpul pandemiei, se votează prin sistemul de votare hibrid, moţiunea simplă nefiind act normativ, urmând a fi votată prin intermediul cartelelor de vot', se arată în solicitarea lui Alfred Simonis.
Liderul grupului deputaţilor PSD solicită, în acest context, Biroului permanent să dispună rectificarea rezultatul votului exprimat asupra moţiunii simple, precum şi informarea plenului asupra rezultatului corect al acestuia, 'astfel încât să se ia act că moţiunea simplă a fost adoptată, urmând a se proceda la informarea guvernului şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial'. Solicitarea lui Simonis a fost trimisă de către Biroul permanent la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pentru analiză şi soluţionare, conform Agerpres.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, acuză PNL și USR-PLUS că au fraudat grosolan votul la moțiunea simplă pentru a-l salva pe „ministrul Zero Ghinea”: „Sunt capabili să inventeze voturi pe tabletă pentru a ține în funcție un zombie politic capabil să facă praf cel mai important plan de redresare a țării”.
„PNL și USR-PLUS au fraudat grosolan votul la moțiunea simplă pentru a-l salva pe ministrul ZERO Ghinea! Adevărul este că, regulamentar, moțiunea a trecut! În sală, au fost consemnate 139 de voturi pentru și doar 126 contra! Disperați, politicienii puterii au adunat și voturile de pe tabletă, deși această modalitate este permisă doar în cazul actelor normative. Aceasta este o ilegalitate gravă pentru care, dacă la guvernare ar fi fost PSD, acum procurorii ar fi descins deja la Parlament! Nu vom tolera ca această gașcă de hoți, care vrea să-și bage în buzunare 2 miliarde de euro pe consultanța din PNRR, să fraudeze votul legal dat azi în sala de ședință! Toți cei care încearcă prin furt să-l țină în continuare în scaun pe Ghinea ca să deturneze miliarde din banii europeni vor răspunde în fața legii”, transmite Marcel Ciolacu (Vezi știrea aici).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală