Descinderi la persoane bănuite de evaziune fiscală, în Argeș
Autor: Andrada Oana pe 08 sep, 11:24 | Justiție

Foto ilustrativ. Imagine de fsHH de la Pixabay

Patru percheziții au fost efectuate, miercuri dimineață, la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat patru percheziții, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, anunță IGPR într-un comunicat. 

În ziua de 8 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat patru percheziții domiciliare, în Mioveni, Negrași și Mărăcineni, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Cercetările au arătat faptul că, în perioada iulie 2014 – decembrie 2016, două persoane, de 57, respectiv 58 de ani, ambele din Mioveni, în calitate de administratori ai unei firme de transport, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi ar fi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de carburanți.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 750.000 de lei.

Două persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri, încheie comunicatul IGPR. 

VEZI ȘI: Un cetățean turc a încercat să iasă din România cu peste 480.000 de lire sterline ascunse în portbagaj

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în portbagajul unui autoturism, suma de 483.740 lire sterline, bani pe care un cetăţean turc  intenţiona să îi scoată din ţară, fără să respecte normele legale, anunța IGPF într-un comunicat de presă. 

Pe 5 septembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșirea din țară, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, un cetățean român, șofer al autoturismului marca BMW, înmatriculat în România, însoțit de un pasager, un cetățean turc, în vârstă de 57 de ani.

'Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în portbagajul mașinii au fost descoperite mai multe cutii din carton, lipite cu bandă adezivă, în care se aflau mai multe bancnote de lire sterline, în sumă de totală de 483.740 lire sterline.', preciza Poliția de Frontieră.  

(Citește mai mult AICI.)

Justiție Vezi toate articolele
Crossuri parteneri