Urmărește emisiunea live
Descoperire fascinantă, în Marea Mediteraneană, din epoca romană. Despre ce este vorba
Data publicării:
Autor: Cătălin Șerban
WhatsApp
Geologii greci au scanat fundul mării din jurul insulei ionice Kefalonia şi au localizat o corabie naufragiată în epoca romană.

Epava este considerată una dintre cele mai mari ambarcaţiuni din acea perioadă descoperită în Mediterana, relatează EFE. 

Într-un articol ce va fi publicat în ianuarie de revista Journal of Archaeological Science şi care este deja disponibil online, cercetătorii de la departamentul de Geologie al Universităţii din Patras au precizat că ambarcaţiunea, datând din secolul I î. Hr. şi având 34 de metri lungime şi 13 metri lăţime, transporta aproximativ 6.000 de amfore.

Autorii articolului precizează că este vorba despre una dintre cele mai mari corăbii din acea perioadă descoperite în Mediterana.

Celelalte ambarcaţiuni, cu o lungime de 40 de metri, au fost descoperite în Mediterana occidentală. Atât corabia, cât şi încărcătura se află în stare bună şi pot oferi informaţii preţioase despre rutele maritime şi comerţul din acea epocă, precum şi despre tehnicile de construcţie navală. Epava a fost descoperită în strâmtoarea care desparte Kefalonia de insula Ithaca, în apropiere de plaja turistică a localităţii Fiskardo, conform AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel