Descoperirea periculoasă a unor bihoreni. Muniție neexplodată din al Doilea Război, chiar în curțile lor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Pompierii militari au desfășurat două misiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial descoperită într-o curte din Bihor.

Munițiile au fost găsite de localnici din Uileacu de Munte și satul  Dumbrava. Primul nivela un teren atunci când a descoperit o muniție, iar cel de-al doilea, din Dumbrava,  făcea niște lucrări de canalizare atunci când a găsit un proiectil de calibru 122 milimetri. Ambii s-au alertat așa că au sunat imediat la 112.

"Primul apel primit prin Sistemul Unic 112, informa dispeceratul ISU Bihor că un localnic din satul Uileacu de Munte, comuna Paleu, descoperise o muniție, în timp ce efectua lucrări de nivelare a unui teren. Pompierii militari pirotehniști au procedat la identificarea și ridicarea proiectilului de calibru 100 milimetri, respectiv la asanarea unei suprafețe de teren de aproximativ 300 metri pătraţi.

Cel de-al doilea apel primit în jurul orei 17.40, solicita intervenţia echipajelor specializate în Dumbrava, comuna Holod, unde apelantul găsise o muniție, în timpul efectuării unor lucrări la rețeaua de canalizare a gospodăriei. Proiectilul de calibru 122 milimetri, care fusese descoperit de proprietar în fundația adăpostului de animale, a fost ridicat de echipajul pirotehnic mobilizat la fața locului.", au menționat pompierii militari într-un comunicat.

Cele două proiectile, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către specialiștii pirotehniști ai inspectoratului, urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

2. -imagine fara descriere- (bomba_66284200.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel