”Sunt două lucruri extrem de importante: pe de-o parte desființarea Secției și aici n-am avut niciun fel de dezbatere, discuție, polemică. Aici n-am avut nicio problemă în coaliție, cu toții am fost de acord cu desființarea Secției. Discuțiile au fost cu privire la ce urmează după desființarea Secției și noi am avut un amendament prin care am propus ca anchetarea magistraților să se facă de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din subordinea procurorului general. Nu trebuie să înființezi nimic, e o structură existentă, e secția de urmărire penală și criminalistică. Asta ar fi o garanție instituțională că nu ne întoarcem în anii în care au fost probleme. Liberalii au avut o altă abordare, legată de teritorialitatea anchetelor. Nici varianta noastră, nici varianta PNL nu a fost agreată de ministrul Justiției, el a venit cu varianta CSM, cu avizul înainte să fie trimiși în judecată, după terminarea urmăririi penale. Asta a fost soluția de compromis, nu a fost nici de la mine, nici de la PNL, a fost de la ministrul Justiției” a explicat Kelemen Hunor, într-o conferință de presă.
Varianta UDMR, văzută cea mai bună de Hunor, pentru a evita riscul la CCR
”Există discuții, nu în coaliție, ci în zona juridică cum că ar fi neconstituțională această abordare cu avizul CSM, pentru că CSM este o instituție administrativă care nu are cum să avizeze o chestiune legată de o procedură judiciară. Eu nu sunt jurist, dacă există o astfel de abordare și o astfel de atenționare, trebuie să vedem ce se întâmplă. Vom vedea ce se va întâmpla la discuțiile de la Comisia Juridică de la Senat. Din punctul meu de vedere, amendamentul nostru inițial e varianta cea mai solidă, fără vreo problemă de constituționalitate și în orice moment se pot întoarce la această variantă ca să nu compromitem, printr-un atac la CCR, desființarea SIIJ.” a mai spus vicepremierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele